„Conform celei de-a doua legi a termodinamicii, nu putem depăși entropia, uzura și eventuala moarte a tuturor sistemelor, inclusiv a universului în sine. Deci, ce-ar însemna să scapi de inevitabilitatea morții? Cât de contraintuitivă este ideea de a trăi pentru totdeauna?”, scrie Fani Papageorgiou într-un editorial din Financial Times.
🔹 Următoarea carte a lui Max Chafkin, The Contrarian: Peter Thiel and Silicon Valley’s Pursuit of Power, este o biografie pătrunzătoare care-l examinează pe capitalistul de risc și antreprenorul care a investit milioane de dolari în cercetări menite să „înșele moartea”. O parte din brandul lui Thiel este legătura sa puternică cu parabioza, un domeniu de biologie experimentală care studiază uniunea anatomică și fiziologică a două organisme.
De când a renunțat la funcția de director executiv Amazon în iulie, Jeff Bezos s-a alăturat acestei curse și prin investiții în Altos Labs, un start-up anti-îmbătrânire interesat de reprogramarea biologică, cu scopul de-a inversa timpul într-un mamifer viu. Calico, o companie de biotehnologie axată pe longevitate și finanțată de cofondatorul Google Larry Page, există din 2013, dar de atunci au apărut noi domenii, cum ar fi computerele lichide programate să oprească celulele care transportă boli virale, o altă zonă de nișă pe placul lui Thiel.
Memento mori, ne-au avertizat creștinii medievali: amintiți-vă că trebuie să muriți. Acest principiu este acum contestat. Se întâmpla ca viața unui om să dureze mai puțin de 30.000 de zile, dar Aubrey de Gray, un gerontolog biomedical, speculează că persoana care va trăi o mie de ani s-a născut deja. Deoarece obsesia pentru longevitate s-a transformat într-o cursă pentru reconfigurarea morții, miliardarii din Silicon Valley caută o serie de metode pentru a-și crește durata de viață. Plasma de la tineri donatori, reprogramarea ADN-ului, ingineria țesuturilor, tipărirea organelor, crionica și conștiința digitală sunt câteva exemple ale visului utopic. Dar dacă am putea trăi pentru totdeauna?
Gândiți-vă la fântâna tinereții care apare în scrierile lui Herodot, la piersicile nemuririi din mitologia chineză sau la elixirul vieții din Epopeea lui Ghilgameș, în Mesopotamia antică. Mogulii tehnologiei, obișnuiți cu convingerea că există o soluție tehnologică pentru fiecare problemă, consideră viața ca fiind oarecum reparabilă. Gândiți-vă la ankh, care reprezintă viața veșnică în Egiptul antic, trandafirii albaștri – imposibil de găsit în natură – descriși în literatură și artă ca simboluri ale nemuririi. Uitați de Matthew Arnold, care în secolul al XIX-lea a susținut că viața este suficient de lungă pentru a cuprinde totul.
Orice biolog vă va spune că mortalitatea pare să fie programată în fiecare celulă a corpului nostru. Florile mor, stelele mor, se plâng poeții. Intervenția anti-îmbătrânire este un instrument pentru cei bogați, strigă activiștii. Este un vis narcisist supraviețuirea celor mai bogați, spun scepticii. Unii din Silicon Valley sunt de acord. În discursul său de început de la Stanford din 2005, Steve Jobs a spus că mortalitatea este „cea mai bună invenție din viață”. Elon Musk a spus că nu vrea să trăiască pentru totdeauna, că ar fi fericit cu 100 de ani buni.
În povestea sa „Nemuritorul”, Jorge Luis Borges a sugerat că viața își capătă sensul prin moarte, deoarece, timpul infinit nu aduce nicio motivație. În opera lui Wagner Olandezul Zburător, căpitanul unei nave primește blestemul nemuririi după ce-a încercat să navigheze printr-o furtună teribilă, fiind apoi condamnat să rătăcească pe mări. Poate că cea mai bună lovitură a nemuririi este prin opera noastră. Sau poate că nu. „Nu vreau să ating nemurirea prin munca mea”, a spus Woody Allen. „Vreau să ating nemurirea prin a nu muri. Nu vreau să trăiesc în inima conaționalilor mei, vreau să trăiesc în apartamentul meu.”
Ce-ar fi dacă ne-am putea upload-a conștiința și corpurile noastre ar fi înghețate folosind tehnologiile criogeniei, pentru a ne putea trezi într-o bună zi dintr-un somn lung? Nu ar diminua asta bucuria de a ne pierde zilele? Viața nu este menită să fie fragilă și de necunoscut? Dacă viața reală este plină de pericole și aventuri, atunci ce sentiment ar oferi o realitate simulată pe care am putea-o prețui? Moartea poate fi anihilare, dar în urmărirea vieții veșnice vom ajunge ca acele autobuze roșii din capacele cu lichid ale stilourilor.
Filosoful englez Bernard Williams a susținut că este un lucru bun că nu suntem nemuritori, deoarece ar fi imposibil să rămânem atașați de viață pentru totdeauna și să continuăm să fim aceeași persoană. Williams a insistat că ar fi rău să trăiești pentru totdeauna, chiar și în cele mai bune circumstanțe. Pentru a evita plictiseala, super-seniorii și-ar pierde dorințele – ceea ce ne motivează să trăim, la urma urmei – și le-ar înlocui cu altele, din nou și din nou. Acest lucru ar însemna în cele din urmă abandonarea identității, ceea ce echivalează cu moartea. Nu este cea mai mare parte a vieții compus din sărituri și retrageri, așteptând să se întâmple lucruri la care visăm? Dacă da, atunci am continua să trăim – dar n-am mai fi noi înșine. 🟦
