Efectul contraofensivei Kievului: Rusia suspendă referendumul pentru anexarea sudului Ucrainei

Un oficial instalat de Rusia în regiunea Herson din Ucraina a declarat luni că planurile pentru un referendum privind aderarea la Rusia au fost „întrerupte” din cauza situației de securitate, a informat agenția de presă de stat rusă TASS, ciată de Reuters.

Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației regionale militaro-civilă numită de Rusia, a declarat că podul rutier vital Antonivskyi, care traversează râul Nipru lângă orașul Herson, este impracticabil pentru mașini după săptămâni de bombardamente ucrainene, a relatat TASS.

Oficialii instalați de ruși sugeraseră anterior că referendumurile privind aderarea la Rusia vor avea loc în septembrie la Herson, precum și în regiunea vecină Zaporojie și autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk, pentru a coincide cu alegerile locale din Rusia.

Aproape toată regiunea Herson a fost ocupată de forțele ruse în martie. Orașul Herson rămâne singura capitală regională ucraineană capturată de Rusia de când a trimis forțele armate în Ucraina pe 24 februarie.

Ucraina a anunțat săptămâna trecută că a lansat o contraofensivă menită să recucerească regiunea după săptămâni de bombardamente care au vizat poduri și depozite de muniții.

Un șir de asasinate ale oficialilor instalați de ruși în regiune a culminat la 30 august cu împușcarea lui Alexei Kovalev, un fost deputat al partidului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a alăturat administrației din Herson susținute de Rusia.

Zelenski a avertizat în urmă cu aproape o lună că, în cazul în care Rusia va organiza referendumuri în zonele ocupate cu privire la aderarea la Rusia, nu vor mai putea exista discuții cu Ucraina sau cu aliații săi internaționali.

„Dacă ocupanții vor continua pe calea pseudo-referendumurilor, vor închide pentru ei înșiși orice șansă de discuții cu Ucraina și cu lumea liberă, de care partea rusă va avea în mod clar nevoie la un moment dat”, spunea atunci președintele ucrainean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here