Puțini israelieni au o experiență apropiată de cea a lui Ehud Barak (foto – primul din dreapta) în ceea ce privește operațiunile din Gaza. În 2000, el era prim-ministru și ministru al apărării când a izbucnit a doua Intifada, sau revolta palestiniană, în Gaza și în Cisiordania ocupată. Înainte de aceasta, fusese comandantul Forțelor de Apărare ale Israelului (FDI) atunci când Israelul a efectuat prima retragere majoră din orașele din Fâșia Gaza, ca parte a primelor Acorduri de la Oslo, semnate în 1993, scrie The Economist.
<< Apoi, în al doilea mandat de ministru al apărării, în 2009, a supravegheat cea mai mare operațiune terestră a Israelului împotriva Hamas în Gaza de până acum. Acum, armata israeliană se pregătește pentru ceea ce se așteaptă să fie o operațiune terestră mult mai amplă în Gaza. Ținta sa este Hamas, care a atacat comunitățile și bazele israeliene de-a lungul frontierei la 7 octombrie, ucigând peste 1.300 de israelieni, trei sferturi dintre ei civili.
Atrocitățile reprezintă „cel mai mare eșec din istoria israeliană”, spune Barak. Acum vine răspunsul militar. Armata pe care a comandat-o cândva se confruntă cu dificultăți uriașe în a ataca un inamic hotărât și bine înarmat, înrădăcinat într-o mică enclavă de coastă înțesată cu peste 2 milioane de locuitori, spune el. Este conștient de implicațiile pe care această operațiune le va avea, inevitabil, asupra populației civile. În primele nouă zile de la atacul Hamas, aproape 2.400 de locuitori din Gaza au fost uciși în lovituri aeriene israeliene, despre care Israelul susține că au fost îndreptate împotriva „țintelor Hamas”.
Barak sfătuiește guvernul să nu se grăbească cu o operațiune terestră. „Nu ne confruntăm cu o amenințare existențială din partea Hamas”, spune el. „Israelul va învinge”. Odată ce toți rezerviștii care au fost chemați vor fi fost supuși unui antrenament de perfecționare, Israelul poate prelua controlul asupra celei mai mari părți a Fâșiei Gaza și poate distruge centrele de putere și capacitățile militare Hamas „în două până la șase săptămâni”. Spre deosebire de operațiunile terestre majore din 2009 și 2014, când Israelul a intrat simultan în diferite zone ale Fâșiei Gaza, crede Barak, de data aceasta ofensiva ar putea fi desfășurată în etape.
Deși este încrezător în capacitatea armatei de a pulveriza Hamas în Gaza, FDI se va confrunta cu unele constrângeri. Israelul a recunoscut că Hamas a luat ostatici peste 120 de civili și soldați. Barak consideră că o operațiune terestră ar trebui amânată dacă se poate ajunge la un acord pentru eliberarea unora dintre ei.
De asemenea, el dorește ca Israelul să se asigure că acțiunile sale sunt considerate legitime de către întreaga lume. În urma atacului terorist, majoritatea guvernelor occidentale au oferit Israelului întregul lor sprijin. Dar „sprijinul vine, de asemenea, cu o așteptare ca noi să respectăm dreptul internațional în operațiunile noastre”, avertizează Barak. „Sprijinul se va eroda atunci când vor apărea imagini cu case distruse [în Gaza], cu cadavre de copii și femei bătrâne plângând”. Prezența navală americană – pe 14 octombrie, SUA au desfășurat un al doilea grup de portavioane în estul Mediteranei – este în parte menită să descurajeze actorii externi să intre sau să escaladeze conflictul. Dar „subliniază, de asemenea, necesitatea Israelului de a acționa în conformitate cu dreptul internațional”.
Israelul va trebui să fie atent la Hezbollah, miliția șiită din Liban, susținută de Iran. Aceasta are probabil 150.000 de rachete îndreptate spre Israel. Israelul a trimis trupe și tancuri la graniță în speranța de a descuraja un atac. Atacul Hamas din Gaza s-a bazat, potrivit lui Barak, pe planurile similare ale Hezbollah de a prelua coloniile din nord. Dar Hezbollah a pierdut acum elementul-surpriză, iar Israelul este pregătit. „Israelul nu are niciun interes în conflictul cu Hezbollah în acest moment și nu cred că vor ataca acum că am desfășurat multe forțe în nord”, spune el. Unul dintre portavioanele americane se profilează acum în largul coastelor Libanului, trimițând un semnal către Hezbollah și către sponsorul său, Iranul.
Deși Barak susține cu tărie o campanie terestră în Gaza, el critică discuțiile despre „distrugerea Hamas” ale lui Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, precum și ale miniștrilor din guvernul său și ale unor generali. „Ce înseamnă asta?”, spune el. „Că nimeni nu mai poate să respire și să creadă în ideologia Hamas? Acesta nu este un obiectiv de război credibil. Obiectivul Israelului trebuie să fie acum mai clar. Trebuie să fie acela ca Hamas să fie privat de capacitățile sale militare asemănătoare cu cele ale Daesh”, spune el, referindu-se la termenul arab pentru Statul Islamic.
Barak consideră că rezultatul optim, odată ce capacitățile militare ale Hamas au fost suficient de degradate, este restabilirea Autorității Palestiniene în Gaza. Autoritatea, care a fost înființată în cadrul acordurilor de la Oslo și care administrează părțile autonome din Cisiordania, a fost înlăturată din Gaza de Hamas printr-o lovitură de stat sângeroasă în 2007. Cu toate acestea, el avertizează că Mahmoud Abbas, președintele palestinian, „nu poate fi văzut întorcându-se la baionetele israeliene”. Prin urmare, va fi nevoie de o perioadă interimară în timpul căreia „Israelul va capitula în fața presiunii internaționale și va preda Gaza unei forțe arabe de menținere a păcii, care ar putea include membri precum Egipt, Maroc și Emiratele Arabe Unite”. Aceștia ar securiza zona până când „Autoritatea Palestiniană ar putea prelua controlul”. Cu toate acestea, deocamdată, alte țări din regiune nu par să aibă nicio dorință de a contribui cu trupe la o astfel de forță.
Și mai este și marea reglare de conturi care va avea loc în Israel odată ce războiul se va încheia. Se vor pune întrebări cu privire la cine a fost responsabil pentru eșecurile în materie de informații și planificare care au permis Hamas să ia Israelul prin surprindere și să ajungă apoi în comunitățile civile unde au comis crime atât de oribile.
„Problemele operaționale imediate sunt rezolvate acum”, spune el. „Dar o evaluare mult mai profundă va trebui să aibă loc mai târziu”. Când se va întâmpla acest lucru, el este convins că vina va cădea pe Netanyahu. „Va fi clar că, mai presus de toate, Netanyahu a avut o strategie defectuoasă de a menține Hamas în viață… astfel încât să se poată folosi de ei [Hamas] pentru a slăbi Autoritatea Palestiniană, astfel încât nimeni în lume să nu poată cere să purtăm negocieri [cu palestinienii].”
Puțini oameni îl cunosc mai bine pe premierul israelian decât Barak. Cei doi bărbați se cunosc de 55 de ani, de pe vremea când Netanyahu, pe atunci comandant al unității secrete de recunoaștere a Statului Major General, a servit sub comanda lui Barak, care comanda unitatea. Fratele său mai mare, Yoni Netanyahu, un alt comandant al unității care a fost ucis în timp ce salva ostaticii ținuți pe aeroportul Entebbe în 1967, a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Barak. În viața lor politică, au fost atât aliați apropiați, cât și rivali acerbi.
În 1999, Barak a condus Partidul Laburist la victoria electorală, punând capăt primului mandat de prim-ministru al lui Netanyahu. Dar când Netanyahu a revenit la putere în 2009, Barak a fost ministrul apărării timp de patru ani. De când a părăsit politica parlamentară în 2013, însă, el s-a îndepărtat tot mai mult de Netanyahu. Acum, în vârstă de 81 de ani, el a fost activ în mișcarea de protest care a ieșit în stradă în ultimele nouă luni în încercarea de a împiedica guvernul lui Netanyahu să facă modificări constituționale pentru a reduce puterile Curții Supreme. Netanyahu, spune el, a ignorat avertismentele repetate ale comandanților militari că diviziunile pe care le provoca acest lucru sfâșiau și armata. În timpul protestelor, mii de soldați și ofițeri în rezervă au declarat că nu se vor mai oferi voluntari în cadrul FDI dacă modificările constituționale vor trece.
Netanyahu este direct vinovat pentru criză, crede Barak. Strategia Israelului față de palestinieni s-a întors împotriva sa. „Deoarece morții au fost în principal civili, iar statul a renunțat la cel mai elementar angajament față de cetățenii săi – de a-i ține în viață – acesta a fost cel mai grav tip de neglijență”. >>
