România a fost, de la căderea lui Nicolae Ceauşescu, una dintre țările europene cu o mare instabilitate politică, scrie El Pais într-o analiză preluată de Rador.
Redăm analiza integrală:
De fapt, este cea care a avut cel mai mare număr de prim-miniştri în ultimele trei decenii; nu mai puțin de 26, patru fiind în ultimii doi ani. Regimul Ceauşescu a fost unul dintre cele mai dure din întreaga regiune, care și-a lăsat populația într-o situație mai precară și lipsită de apărare. Societatea românească a rămas distrusă material și psihologic, poate mult mai adânc decât în alte țări din jurul ei. Cultura politică a neîncrederii, împreună cu moștenirea corupției la toate nivelurile, este foarte dificil de inversat.
Dezvoltarea economică precară și sărăcia au fost, fără îndoială, două dintre principalele motoare ale marelui val de emigrare către țările UE, la începutul anilor 2000, care s-a agravat odată cu aderarea la instituțiile europene în 2007. Deși foaia de parcurs a extinderii necesită anumite niveluri de conformitate cu privire la statul de drept și instituționalizarea democratică, adevărul este că atât România, cât și Bulgaria erau la limită la momentul aderării. De fapt, ele se află printre primele patru poziții ale celor mai corupte țări din UE, împreună cu Ungaria și Grecia, conform Indicelui de percepție a corupției din 2018, publicat de Transparency International. În acest context socio-politic, mobilizările sociale au fost inițial timide și sectorializate, ca în cazul minerilor la începutul anilor 1990, pentru a se universaliza ulterior, mai ales din 2017, cu cereri ale cetățenilor pentru o mai mare regenerare democratică și politică, o mai mare transparență și o luptă hotărâtă împotriva corupției generalizate.
Acesta este contextul în care a avut loc a doua criză politică românească în patru luni. Sistemul său este semi-prezidențial, cu președintele care, împreună cu partidul majoritar (sau o coaliție de partide) din Parlament, propune premierul. Ultimele alegeri legislative au avut loc în 2016 și, de atunci, prim-miniștrii s-au succedat în urma mai multor moțiuni de cenzură. Ultima a fost cea din 5 februarie. Cea anterioară (10 octombrie 2019) a dat jos guvernul premierului Viorica Dăncilă pentru incompetență și proasta gestionare a fondurilor comunitare. A fost al treilea executiv socialist care a căzut în Parlament pentru probleme legate de corupție și proasta administrare a fondurilor publice. În aceeași lună, Liviu Dragnea, președintele partidului socialist, fusese închis.
Este relevant să ne amintim că, la acea vreme, guvernul social-democrat se afla în centrul atenției UE, deoarece intenționa să întreprindă o reformă a sistemului judiciar care putea pune în pericol statul de drept, așa cum s-a văzut în altele țări precum Ungaria și Polonia, așa că a fost admonestat și pus între paranteze de Partidul Socialist European. Bruxelles-ul cerea şi reforma fiscală pentru reducerea deficitului public și îmbunătățirea finanțelor publice românești. Căderea Guvernului, prin urmare, a fost departe de a fi neașteptată. La acea vreme nu a fost posibilă convocarea unui nou proces electoral, deoarece, prin lege, nu este posibil să se facă acest lucru cu mai puțin de șase luni înainte de alegerile prezidențiale, care au avut loc în noiembrie 2019. Astfel, la propunerea președintelui Klaus Iohannis, liberalul Ludovic Orban, care a fost privit cu ochi buni de UE, a devenit primul ministru al unui guvern minoritar. Într-un exercițiu de responsabilitate democratică după înfrângerea sa, fostul premier Dăncilă le-a cerut parlamentarilor săi săi să se abțină de la a facilita instalarea executivului adversarului său.
Și așa a fost până la 5 februarie 2020, când Orban a pierdut o nouă moțiune de cenzură, când a încercat să adopte o lege de reformare a alegerilor municipale spre un model cu două tururi, care a fost perceput de socialiști și de UDMR ca fiind contrar intereselor lor. Cu toate acestea, pare că poate fi o strategie a premierului de a convoca alegeri legislative anticipate, profitând de avantajul confortabil pe care îl are asupra adversarilor săi, de peste 26 de puncte procentuale în intenţia de vot, în luna ianuarie. Intențiile sale sunt să le convoace împreună cu cele locale, la sfârșitul primăverii 2020, ceea ce ar facilita victoria sa în ambele cazuri. Conform Constituției române, dizolvarea Parlamentului nu poate fi realizată decât după două încercări eșuate de a forma un guvern în termen de 60 de zile. Într-un Parlament extrem de fragmentat și polarizat, este dificil de știut ce se va întâmpla. Pe de o parte, socialiștii sunt în cădere liberă în intenția de vot, de unde și interesul lor scăzut pentru un scrutin anticipat. Ar putea fi chiar cazul în care tabăra social-democrată l-ar susține pe Orban, în timp ce liberalii vor vota împotriva lui, cu intenția de a bloca formarea guvernului și de a merge la alegeri anticipate. Acesta este, fără îndoială, unul dintre acele paradoxuri balcanice care ne amintesc de realismul magic al lui Gabriel García Márquez.
