Emanuel Ungureanu îl acuză pe Dacian Cioloș că a umplut partidul de securiști

Sursa: INQUAM/Octav Ganea

Într-o nouă intervenție la Antena 3, deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe Dacian Cioloș că a adus în partid, prin fuziunea USR cu PLUS, „foarte mulți oameni” din serviciile secrete. Declarația vine în contextul confruntării Barna Cioloș pentru președinția USR PLUS.

Ungureanu nu a prezentat nici un exemplu care să justifice afirmațiile sale.

„Deci din serviciile secrete domnul Dacian Cioloș a adus în PLUS foarte mulți oameni. Erau în PLUS. Noi când am fuzionat o condiție a USR-ului a fost să nu avem în rândul membrilor oameni din fostele servicii sau actuale, care vin tot din cele vechi. La fiecare filială am găsit câțiva. Până i-am dat afară a fost un pic de scandal”, a spus Emanuel Ungureanu la Antena3.

Afirmaţia lui Ungureanu vine după ce Dan Barna, care se află în competiție cu Dacian Cioloș pentru conducerea USR PLUS, l-a numit pe adversarul său „om al sistemului”.

În iulie, presa a scris că un fost ofiţer SRI a fost ales în Biroul Local al filialei USR PLUS Cluj-Napoca. Lucian Mate, care este vicepreşedinte al organizaţiei în urma alegerilor din 26 iunie, a activat şapte ani în acest serviciu secret.

„Eu sunt mândru că am lucrat în SRI, n-am ascuns niciodată acest lucru. E o instituţie OK. Eu am lucrat pe parte analize economice”, a spus Mate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here