Cîțu, despre șefa Senatului: Dacă există onoare îşi va da demisia după motivarea deciziei CCR

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a susţinut, marţi, că preşedintele Senatului, Anca Dragu, ar trebui să demisioneze din funcţie, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea deciziei privind existenţa unui conflict între Guvern şi Parlament pe tema de moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, transmite Agerpres.

„Astăzi, ar fi trebuit să-şi dea demisia. Eu cred că, după ce vom vedea motivarea Curţii Constituţionale, dacă există onoare, şi mai există onoare în România, şi preşedintele Senatului îşi va da demisia”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă va trimite la Secretariatul Camerei Deputaţilor demisia lui Ludovic Orban pe care acesta a depus-o la PNL, Florin Cîţu a reiterat că demisia este un act unilateral.

Curtea Constituţională a admis, marţi, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului Florin Cîţu privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură.

„A admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură nr.2 MC/3 septembrie 2021 – ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!'”, a informat CCR.

Potrivit Curţii Constituţionale, moţiunea de cenzură poate fi însă dezbătută şi votată.

S-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here