Emisarul american John Kerry, la Beijing: Schimbarea climatică este o ameninţare la adresa umanităţii

Schimbarea climatică reprezintă o ”ameninţare la adresa umanităţii” care necesită un nou tip de cooperare între China şi Statele Unite, în pofida diferendelor, a declarat, marţi, la Beijing, emisarul special american pentru climă, John Kerry, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

John Kerry, care a sosit duminică în China, s-a întâlnit marţi cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi, în timp ce cei doi principali poluatori ai planetei încearcă să reînnoiască dialogul după luni de răcire a relaţiilor diplomatice.

Cei doi responsabili şi-au strâns mâna şi au schimbat câteva cuvinte înainte de a începe o întrevedere la Palatul Poporului, o clădire impunătoare care domină Piaţa Tiananmen, notează AFP.

„Sunteţi vechiul nostru prieten”, i-a spus Wang Yi lui John Kerry, care se bucură de o relaţie destul de cordială şi neîntreruptă cu China. Fost secretar de stat, emisarul american efectuează a treia vizită la Beijing de la preluarea mandatului, în 2021.

„Clima, ştiţi, este o problemă globală, nu o problemă bilaterală. Este o ameninţare la adresa umanităţii”, a declarat Kerry, într-un moment în care anumite regiuni din emisfera nordică trec printr-un episod de temperaturi extreme.

John Kerry, a cărui vizită la Beijing se încheie miercuri, a cerut o „acţiune urgentă” în materie de climă între China şi Statele Unite, cei mai mari doi emiţători de gaze cu efect de seră din lume.

„Noi (americanii) sperăm că această întrevedere va marca începutul unei noi definiri a cooperării (în materie de climă) şi a capacităţii de a rezolva diferendele dintre noi”, a insistat John Kerry.

„Cooperarea în domeniul schimbării climatice progresează între China şi Statele Unite, aşa ca avem nevoie de sprijinul comun al popoarelor ambelor ţări”, a afirmat, la rândul său, şeful diplomaţiei chineze Wang Yi.

„Avem nevoie de o relaţie sănătoasă, stabilă şi de durata între China şi Statele Unite”, a avertizat el.

Vizita efectuată de John Kerry survine într-un moment în care impactul schimbărilor climatice este resimţit în mod special pe planetă, cu valuri de căldură în numeroase regiuni ale lumii.

Europa a atins aproape 45°C. Unde a fost înregistrată cea mai ridicată temperatură

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here