Emisiunea lui Jimmy Kimmel, suspendată săptămâna trecută după ameninţările autorităţii americane de reglementare în domeniul audiovizualului, indignată de declaraţiile comediantului care acuza dreapta americană că exploatează politic asasinarea lui Charlie Kirk, va reveni, marţi, pe micile ecrane, a anunţat luni Disney, relatează News.ro.
„Am petrecut ultimele zile purtând discuţii serioase cu Jimmy şi, în urma acestor discuţii, am luat decizia de a relua emisiunea marţi”, a explicat grupul, proprietarul canalului ABC, într-un comunicat.
Kimmel prezintă emisiunea de noapte a ABC din 2003 şi, în ultimii ani, a devenit o figură cheie a reţelei ca prezentator al emisiunilor „Who Wants to Be a Millionaire”, „Academy Awards” şi altor emisiuni speciale.














