”Trebuie să mi se explice!” a răbufnit joi preşedintele francez Emmanuel Macron în fața jurnaliștilor, vizavi de respingerea ”protejatei” sale, la postul de comisar european, de către Ursula von der Leyen, notează AFP.

După ce comisiile de specialitate ale Parlamentului European au respins-o pe candidata Franţei la postul de comisar european, liderul de la Elysee a afirmat că însăşi viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dorit-o pe Sylvie Goulard în echipa ei după ce i-a fost prezentată o listă cu trei propuneri.

”Trebuie să mi se explice”, a spus Macron în faţa presei, vizibil agasat după ce la a doua audiere în comisiile legislativului european Sylvie Goulard a primit numai 29 de voturi pentru şi 82 împotrivă, după ce candidatura ei a fost marcată de suspiciuni privind integritatea.

‘I-am propus preşedintei Von der Leyen trei nume (…) Ea mi-a spus: ‘eu vreau să lucrez cu Sylvie Goulard’ ”, a mărturisit Macron, adăugând că a atenţionat-o pe viitoarea şefă a Comisiei Europene asupra riscurilor pe care le implică această candidatură din cauza anchetelor asupra lui Sylvie Goulard aflate în derulare.

Ursula von der Leyen ”mi-a răspuns: ‘îi voi suna pe preşedinţii grupurilor parlamentare să-i întreb’, după care mi-a spus: ‘e în regulă’ ‘‘, a continuat Macron în declaraţia sa. ‘‘Nu înţeleg cum, după ce preşedinta numită are o discuţie cu cei trei preşedinţi de grup şi ei cad de acord asupra unui lucru, se întâmple aşa ceva. Aşadar am nevoie să înţeleg’‘, a mai afirmat liderul de la Elysee, insistând că va cere explicaţii şi că ceea ce îl interesează acum este ca Franţa să-şi păstreze în viitoarea Comisie Europeană portofoliul pentru care a fost propusă Sylvie Goulard.

Este vorba despre un portofoliu foarte vast, care cuprinde piaţa internă, dar şi economia digitală, politica industrială a Uniunii Europene şi noul directorat pentru industria de apărare şi spaţială.

Candidatura lui Sylvie Goulard fost contestată din cauza investigaţiilor aflate în desfăşurarea împotriva ei de justiţia franceză şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) într-un dosar de angajări fictive la cabinetul ei de eurodeputat, precum şi în urma activităţii pe care a desfăşurat-o timp de trei ani pentru un think-tank american, Institutul Berggruen, de la care a încasat peste 10.000 de euro pe lună în timp ce era de asemenea eurodeputat.

Înaintea votului de joi, Partidul Popular European a anunţat că eurodeputaţii săi din cele două comisii vor vota împotriva lui Sylvie Goulard. PPE sugerase încă de săptămâna trecută că va vota împotriva ei, după ce un candidat al popularilor europeni pentru viitoarea Comisiei Europeană, ungurul Laszlo Trocsanyi, a fost respins de Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI).

În prima sa reacţie după votul negativ dat joi de eurodeputaţii din comisiile Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) şi Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE), preşedintele Emmanuel Macron a susţinut că Sylvie Goulard este victima unui ”joc politic”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here