<< Conștientizarea faptului că mulți dintre noi au fost prinși în capcană de escrocherii pe internet aruncă o lumină asupra motivului pentru care atât de mulți lideri politici reușesc să se sustragă de la răspunderea pentru politicile dezastruoase, bazate pe promisiuni înșelătoare și neadevăruri flagrante. Deși este jenant, trebuie să ne recunoaștem judecățile greșite pentru a evita să fim păcăliți din nou >>, scrie Chris Patten, pentru Project Syndicate.
<< Nu sunt mândru de asta, dar, ca mulți alții, am căzut victima unei escrocherii online. Acest lucru nu mi s-a mai întâmplat până acum, iar experiența m-a făcut să mă simt atât de rușinat încât am povestit foarte puținor oameni despre asta.
Desigur, sunt departe de a fi singurul pățit. Aproape 43 de milioane de oameni din Regatul Unit s-au confruntat cu suspiciuni de escrocherii pe internet. Deși nu toți au fost păcăliți în același mod în care am fost eu, milioane de oameni au fost și adesea cu un mare preț. Recunoscând prevalența unor astfel de escrocherii, guvernul britanic a introdus recent o legislație menită să atenueze riscurile fraudei online. Se estimează că numai în Statele Unite un adult din zece este victima escrocheriilor online, în timp ce anual se fură identitatea a peste un milion de copii.
Pe măsură ce îmbătrânim, mulți dintre noi devin din ce în ce mai vulnerabili la frauda online din cauza nefamiliarizării cu lumea digitală și a tendințelor noastre caritabile inerente. În cazul meu, m-am îndrăgostit de una dintre cele mai vechi escrocherii de pe internet: am primit un mesaj de la cineva care pretindea că este copilul adolescent al unuia dintre prietenii mei, spunând că a fost jefuit în Cairo și nu are bani. Ea mi-a cerut ajutorul pentru a ieși din această problemă. Naiv, am trimis o sumă modestă folosindu-mi cardul bancar. Din fericire, când soția mea a descoperit acest lucru și a subliniat că am fost păcălit, am actualizat prompt toate informațiile de pe cardul meu pentru a preveni orice utilizare neautorizată.
Motivul pentru care fac această mărturisire stânjenitoare este acela că ea pune în lumină modul în care, în ultimii ani, diverși lideri politici au reușit să evite să își asume responsabilitatea pentru promovarea unor politici care s-au dezvăluit în cele din urmă a fi bazate pe promisiuni frauduloase și pe mitomanie stridentă.
În cartea sa recentă, Big Caesars and Little Caesars, Ferdinand Mount explorează în mod convingător modalitățile în care tiranii și liderii autoritari contemporani au scăpat de răspundere pentru înșelăciunile lor și au urcat pe culmile puterii. Deși Mount se abține să facă paralele directe între oamenii puternici ale căror traiectorii politice le examinează, el subliniază tacticile și strategiile comune pe care le-au folosit pentru a prelua și păstra puterea. De la personalități istorice precum Iulius Cezar și Napoleon până la conducători actuali, acești bătăuși s-au prezentat adesea drept eroi, în relatări în mare parte fabricate a unor evenimente recente.
Iulius Caesar, de exemplu, este cunoscut pentru că a înfrumusețat relatările despre campania sa din Galia, exagerând realizările sale militare și minimizând tratamentul brutal acordat triburilor galice. În mod similar, imaginea eroică a lui Napoleon a fost construită pe o narațiune parțial fabricată. În zilele noastre, o astfel de manipulare a imaginii este adesea opera tehnologilor politici.
Făcând paralele cu zilele noastre, te-ai putea întreba cum reușesc niște șarlatani naționaliști precum fostul președinte american, Donald Trump, și fostul prim-ministru britanic, Boris Johnson, să se sustragă de la responsabilitatea pentru consecințele dezastruoase ale politicilor lor.
Trump și-a bazat campania prezidențială pe afirmația că președintele Joe Biden îl furase la alegerile precedente, susținând că era pe cale să facă America din nou măreață atunci când adversarii săi democrați au păcălit la urne. Prezentându-se ca fiind o victimă a fraudei politice, Trump a obținut avânt în căutarea unei reveniri la Casa Albă.
Johnson, la rândul său, a câștigat conducerea Partidului Conservator și a urcat în rolul de prim-ministru conducând (și câștigând) campania de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. În timpul negocierilor ulterioare, el a dat prioritate unui Brexit rapid – ocolind controlul parlamentar – în detrimentul asigurării celor mai bune condiții posibile din ceea ce mereu fusese probabil să fie o înțelegere groaznică.
Potrivit adepților Brexit, în special lui Johnson, Regatul Unit urma să-și revendice suveranitatea și să iasă din UE cât mai repede posibil. Nu trebuia să existe întârzieri. Acordul pe care și l-au imaginat avea să transforme Marea Britanie în Singapore de pe Tamisa, făcând-o un jucător mai formidabil pe scena mondială decât fusese vreodată ca membru al UE.
Realitatea, așa cum publicul britanic își dă seama acum, a fost semnificativ diferită. În loc să facă Marea Britanie mai puternică din punct de vedere economic și politic, Brexitul a exacerbat problemele economice ale țării și i-a erodat poziția globală.
Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că Brexitul a însemnat ridicarea barierelor comerciale dintre Marea Britanie și cea mai mare piață a sa. Renunțarea la UE a redus probabil 4% din PIB-ul nostru și a făcut ca puterea executivă – mai degrabă decât parlamentul nostru ales – să preia controlul asupra domeniilor critice precum reglementarea mediului și siguranța alimentară. Observând numărul tot mai mare de imigranți ilegali care traversează Canalul Mânecii cu bărci improvizate, nu ne putem abține să nu ne întrebăm ce s-a întâmplat cu suveranitatea sporită pe care guvernul ne asigurase că o va aduce Brexitul.
În cele din urmă, opinia publică pare să se fi schimbat, mulți britanici recunoscând în sfârșit că Brexitul a fost un dezastru. Dar de ce a durat atât de mult această revelație? Bănuiesc că alegătorii au fost reticenți în a recunoaște că au fost păcăliți, la fel cum multora dintre noi ne este frică să dezvăluie faptul că ne-am îndrăgostit de escrocherii pe internet. A recunoaște că ai fost înșelat – fie de către escroci online, fie de către șmecheri politici – nu este niciodată ușor. Dar, în ambele cazuri, recunoașterea greșelilor noastre este un pas crucial pentru a ne asigura că nu se va întâmpla din nou. >>
