Este longevitatea un dar? Filozoful Pascal Bruckner: „Aici i-aici. Acest lucru se întâmplă pentru că, după cel de-al Doilea Război Mondial, am inventat pensia”

Foto: Fronteiras do Pensamento

Pascal Bruckner, parizian, filozof și scriitor, bun prieten cu Alain Finkielkraut, este un polemist prin natură și profesie, așa cum se poate observa citind „Tirania penitenței” sau „Fanatismul Apocalipsei”; în ultimii ani s-a dedicat însă şi unei aşa-numite „filozofii a vieții de zi cu zi”, ocupându-se de viaţa de cuplu (a eşuat oare căsătoria din dragoste?), iar acum, unei probleme concrete pentru mulți, şi anume „seniorilor”, celor care se luptă cu o viață mai lungă, dar nu neapărat fericită, scrie Il Giornale, care i-a luat un interviu intelectualului francez.

În eseul său intitulat „Filosofia longevității”, Bruckner propune statistici, idei din literatură și cinema, reflecții filozofice pentru a se orienta pe această cale, a cărei durată este în mâinile destinului, dar a cărei frumusețe este, în mare parte, și în mâinile noastre…

Reporter: De ce avem nevoie de o filozofie a longevităţii?

Pascal Bruckner: Longevitatea pare a fi un dar pe care l-am primit, fără să știm totuși nimic despre el și, prin urmare, ne regăsim câștigând douăzeci, treizeci sau mai mulți ani de viață, însă multe persoane nu știu ce să facă cu acești ani suplimentari. Pentru aceasta avem nevoie de ea .

Reporter: Credeţi că longevitatea este cu adevărat un dar?

Pascal Bruckner: Aici i-aici. Acest lucru se întâmplă pentru că, după cel de-al Doilea Război Mondial, am inventat pensia și astfel oamenii de 50, 60 sau 65 de ani, încă perfect sănătoși, sunt obligați să-și părăsească slujba, rămânând abandonați în propria casă, singuri, doar soțul și soția, copiii fiind deja mari, care nu știu ce să facă şi se dedică astfel consumismului, divertismentului, călătoriilor, în loc să rămână implicaţi într-o activitate puternică.

Reporter: Ar trebui să revină la muncă?

Pascal Bruckner: Da, ar fi o soluție pentru cei care o doresc; dacă cineva se simte capabil și în formă încă, de ce ar trebui să fie constrâns să plece? Altfel, îmbătrânirea devine o dublă pedeapsă: corpul se deteriorează și banii sunt şi ei mai puțini.

Reporter: Este mai bună o viață lungă, dar nefericită sau una scurtă, dar fericită?

Pascal Bruckner: Am scris această carte tocmai pentru a evita această întrebare. Răspunsul meu este: o viață lungă și intensă. Cu toții încercăm să le combinăm pe amândouă, să ne păstrăm sănătatea fără să ne privăm de partea bună a vieții, mâncare, dragoste, plăcere …

Reporter: O persoană s-ar putea întreba: de ce să mai trăim alţi 30 de ani?

Pascal Bruckner: Asta dacă există amărăciune. Nu suntem obligați, există persoane care se trezesc deja triste dimineața, dar aceasta nu este o problemă de vârstă, poţi fi deprimat şi fără niciun fel de chef de viață și la douăzeci de ani. Fiecare zi este o luptă între amărăciune și pofta de viață, atât la douăzeci, cât şi la șaptezeci de ani. Atâta timp cât trăim, continuăm să învățăm, spunea Seneca.

Reporter: Scrieţi că trebuie să rămânem  „în dinamica dorinței”.

Pascal Bruckner: Unii consideră îmbătrânirea ca fiind sinonim cu înțelepciunea și resemnarea, astfel, renunță la orice plăcere și se dedică doar meditației, studiului, maximelor definitive, rugându-se pentru trecerea lor dincolo. Eu, care am 71 de ani, nu sunt încă atras de atât de multe lucruri, sunt înțelept, dar rămân în dinamica dorinței, a foamei, a poftei de viaţă. Mi se pare un mod mai interesant decât ataraxia.

Reporter: Ce este post-maturitatea?

Pascal Bruckner: Este momentul în care provocările vin într-un mod clar, momentul în care întrebările lui Kant – la ce pot să sper? Ce pot să știu? Ce pot crede? – nu pot fi evitate și trebuie oferite răspunsuri, nu răspunsuri academice, dar ele trebuie puse în practică în propria existență.

Reporter: Nu e puţin.

Pascal Bruckner: La o anumită vârstă există un moment de cotitură între o maturitatea transfigurată și o post-adolescență și, pentru multe persoane de cincizeci de ani, rezultatul este o tensiune între cele două. Oscar Wilde spune că tragedia nu constă în faptul că unul este bătrân, ci că rămâne tânăr. Corpul pare bătrân, există o voce care-ţi șoptește că nu mai este posibil totul, dar tu te simți tânăr, iar apoi trebuie să negociezi, viața este o negociere continuă.

Reporter: Cum se negociează?

Pascal Bruckner: Poți avea gustul lecturii, al științei, contemplării, meditației, dar, în același timp, să fii atașat de plăcere, în toate formele sale și, chiar, atras de noi experiențe. De exemplu, mie îmi place să mă cățăr pe munţi: de ce să renunț? Nu vreau să mă resemnez, de ce nu mă pot bucura de ceea ce îmi place, dacă pot?

Reporter: Aşa e bine?

Pascal Bruckner: Nu știu dacă așa e bine, dar asta este strategia mea. Când aveam 50 de ani, m-am gândit că la șaizeci de ani voi fi gras și cu un picior în mormânt, însă iată că sunt cu zece mai în vârstă și mă simt în formă, pentru că fac mișcare, merg să alerg, îmi mențin o anumită calitate a vieții care, pentru mine, este esenţială.

Reporter: Aceasta este „vara indiană” despre care vorbiți?

Pascal Bruckner: Da, un ultim val al sezonului cald, chiar și în noiembrie.

Reporter: Chiar credeţi că putem fi mai mulți oameni, putem avea mai multe vieți?

Pascal Bruckner: Știţi, este o speranță, o dorință, dar mulți nu au nici măcar una … Însă dacă ai o viață suficient de bogată pentru a produce mai multe căi, atunci existența devine mai interesantă.

varaReporter: Îmbătrânirea vine la pachet cu remușcările?

Pascal Bruckner: Depinde, poți avea regrete sau remușcări și eu prefer remușcările… Cu toții le avem, dar, în loc să ne concentrăm asupra lor, ar trebui să avem proiecte, altfel ne înecăm în amărăciune și disperare.

Reporter: Care sunt armele pentru a face față longevității?

Pascal Bruckner: Știința, evident, și toate tehnologiile pentru a evita degenerescența celulară și a rămâne activ, iar acesta este scopul transumanismului. Apoi o schimbare de mentalitate: în 2050, în lume, numărul vârstnicilor va fi mai mult decât dublu decât cel al copiilor, prin urmare, pentru prima dată în istorie vor fi o putere majoritară. Există şi o a treia armă.

Reporter: Care?

Pascal Bruckner: Una mai filosofică și psihologică, pentru care ești responsabil pentru îmbătrânirea ta și trebuie să o folosești corect, cam ca atunci când conduci o mașină și, prin urmare, trebuie să rămâi în formă cât poți şi să ai grijă de tine.

Reporter: Ce este «breve eternità»?

Pascal Bruckner: Ei bine, e viața. Dacă crezi în Dumnezeu, poți spera că dincolo de asta există o viață în Cer, cu un nou început minunat, dar, dacă ești agnostic ca mine, atunci iadul, purgatoriul și cerul sunt deja aici, în această viață: și atunci „eternitatea este scurtă, nu durează pentru totdeauna, dimpotrivă, durează câțiva ani și, din acest motiv, trebuie să ne bucurăm de ele cât mai mult posibil”.

SURSA: Il Giornale / TRADUCERE: Rador

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here