Estonia deschide o „cutie a Pandorei” la periferia NATO. Tallinnul acuză Moscova de anexarea unei bucăți de teritoriu estonian

Autoritățile de la Tallinn îi cer Moscovei o bucată de teritoriu pe care susține că Rusia l-ar fi anexat în baza unui obscur acord frontalier.

Estonia este singurul stat de periferie NATO care nu are ratificat un tratat de frontieră cu Rusia. Există un document din 1920, care oferă, însă, un statut incert teritoriului liniei de demarcație teritorială dintre cele două țări. Estonienii consideră acest document ca fiind „certificatul de naștere” al țării, în timp ce Kremlinul vede în el un act fără valoare juridică, potrivit The Moscow Times.

Este vorba despre Tratatul ruso-finlandez de la Tartu, semnat la 2 februarie 1920 între Finlanda și Rusia sovietică. În conformitate cu acest tratat, Moscova a recunoscut independența Estoniei, precum și transferul unei părți a provinciei Petrograd, inclusiv a orașelor Narva și Ivangorod, precum și a părții de vest a guberniei Pskov și orașul Izborsk. După ce Estonia a fost ocupată de URSS în august 1940, teritoriile au rămas parte din Republica Sovietică Socialistă Estonă (SSR Estona) și abia după întoarcerea ocupației sovietice în republicile baltice, în 1944, Moscova a denunțat tratatul de la Tartu.

„Nu cerem o fâșie de teritoriu rusesc. Vrem doar bucata noastră de teritoriu înapoi. Rusia a anexat 5% din teritoriul Estoniei”, a scris pe Facebook președintele Parlamentului estonian, Henn Polluaas. „Anexarea teritoriului Estoniei nu este diferită de anexarea Crimeei”, a subliniat oficialul de la Tallinn.

Mesajul postat de Polluaas vine ca răspuns la afirmațiile unui diplomat rus, Serghei Beliaiev, care susține că Moscova va ratifica un tratat de frontieră cu Estonia doar dacă estonienii vor renunța la orice pretenție teritorială.

Kremlinul a catalogat drept inacceptabilă pretenția lui Henn Polluaas. Premierul Estoniei, Juri Ratas, este mai ponderat în privința acestei probleme, argumentând că „trebuie să luăm în considerare, evident, Tratatul de la Tartu, dar și realitățile politice actuale, precum și actuala frontieră de facto”.

Estonia și Rusia au o relație constant turbulentă, mai ales după prăbușirea URSS. La 20 august 1991, Estonia își declara independența față de Uniunea Sovietică, în siajul „Revoluției cântate”, o serie de manifestații organizate împotriva ocupației sovietice începând cu 1987.

Pe teritoriul Estoniei trăiește o minoritate rusă de 25% pe care Kremlinul o folosește ca instrument presiune politică, în special în cheie secesionistă.

Misteriosul „plan B”

Între timp, premierul eston Juri Ratas şi mai mulţi membri ai guvernului său au exclus miercuri posibilitatea existenţei vreunui plan alternativ apartenenţei Estoniei la NATO, delimitându-se astfel de o declaraţie a ministrului de interne Mart Helme, care a evocat într-un interviu existenţa unui „plan B” pentru eventualitatea în care Alianţa nu şi-ar îndeplini obligaţia de a apăra această ţară în cazul unei agresiuni.

„Planul A, B şi C al Estoniei este consolidarea apărării noastre naţionale şi apartenenţei la NATO. NATO este prosperă şi activă, atât pe plan militar cât şi politic, în Europa şi dincolo de ea”, a indicat premierul Ratas.

Anterior, şi preşedinta estonă Kersti Kaljulaid a apreciat că „NATO este clar funcţională”, amintind faptul că „niciun aliat NATO nu a fost atacat vreodată”, aşadar „avem încredere în NATO”.

Aceste reacţii survin după ce cotidianul finlandez Ilta-Sanomat a publicat marţi un interviu cu titularul eston al Internelor, Mart Helme, în care acesta sugerează că guvernul de la Tallinn lucrează la un plan alternativ pentru situaţia în care NATO nu şi-ar respecta obligaţia privind apărarea comună a membrilor Alianţei.

În timp ce unii analişti cred că s-ar putea ca Helme să fi fost influenţat de afirmaţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a spus că NATO este în „moarte cerebrală”, ceilalţi membri ai guvernului eston s-au grăbit să repare daunele de imagine create de publicarea acelui interviu.

Suwalki

Estonia se află pe o falie de securitate numită „factorul Suwalki”, considerată de strategii militari un „câlcâi al lui Ahile” la nivelul NATO. Este vorba despre o fâșie de pământ de la granița dintre Polonia și Lituania – orașul polonez Suwalki.

Suwalki nu este doar frontiera dintre Polonia și Lituania, două aliate NATO, ci și o graniță prinsă în menghina dintre enclava ultramilitarizată rusă Kaliningrad (vârful de lance al Districtului Militar Vest al armatei ruse) și Belarus, santinela Rusiei de la porțile statelor Baltice.

În Districtul Militar Vest (DMV) se află 900.000 de forțe militare și 2 milioane de rezerviști.

Istmul Suwalki înseamnă un teritoriu 64 de kilometri care, dacă ar fi ocupat de trupele ruse, ar lăsa ţările baltice izolate şi fără niciun ajutor.

În Belarus, Rusia deține mai multe baze militare. În Kaliningrad, exceptând forțele terestre, Rusia are un sistemul mobil de rachete balistice Iskander, denumit de NATO SS-26 Stone, cu o rază de acţiune de 500 de kilometri şi cu capacitatea de a transporta focoase nucleare.

Un raport din 2016 al think tank-ului Rand Corporation, bazat pe scenarii de război, emitea un avertisment dur privind factorul Suwalki: „Forţelor ruse le trebuie maxim 60 de ore pentru a ajunge la Tallinn şi Riga”. 

„În eventualitatea unei crize între Rusia și NATO, forțele terestre ale Kremlinului care operează în enclava Kaliningrad și în Belarus sunt într-o poziție din care pot închide Coridorul Suwalki, împiedicând Alianța să acționeze ca garant al securității în trei state baltice: Lituania, Letonia și Estonia”, se arată într-un raport al Center for European Policy Analysis (CEPA) coordonat de generalul (r) Ben Hodges, fostul comandant al forțelor SUA în Europa.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here