Invitația fostului președinte SUA către Vladimir Putin, de a ataca aliații americani, reprezintă o agresiune la adresa NATO. În cele din urmă, aceasta este dăunătoare pentru America, notează The Economist.
<< Dacă Donald Trump revine la Casa Albă, ce versiune a sa va fi? Cea care i-a convins pe aliați să cheltuiască mai mult pentru apărare, a întărit trupele NATO în flancul estic și a început să înarmeze Ucraina; sau cea care a amenințat că va părăsi alianța și l-a îmbrățișat pe Vladimir Putin? Dacă ne uităm la ultima sa ieșire din campania electorală, este probabil să se dovedească a fi distrugătorul alianței occidentale.
La un miting din 10 februarie, Trump, cel mai probabil candidatul la președinție din partea Republicanilor, a povestit cum liderul unei „țări mari” l-a întrebat odată dacă America ar apăra un aliat care era „delincvent” în privința plăților, presupunând că nu îndeplinea ținta NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare. „Nu, nu v-aș proteja”, a răspuns Trump. „De fapt, i-aș încuraja să facă tot ce doresc. Trebuie să plătiți. Trebuie să vă plătiți facturile”.
Aceste cuvinte reprezintă cel mai distructiv atac al lui Trump împotriva NATO de până în prezent și ar trebui să declanșeze alarme în cadrul întregii alianțe de apărare. Nu contează prea mult dacă se lăsase pradă hiperbolizării sau povestea o conversație mai veche. Să îndemne Rusia să atace oricare țară NATO, în orice mod, înseamnă să slăbească promisiunea sacră a Articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord: că un atac asupra unui aliat este un atac asupra tuturor; și că un atac chiar și asupra celui mai mic aliat este, de fapt, un atac asupra Americii. Comparați denigrarea aliaților de către Trump cu avertismentul președintelui Joe Biden către Rusia, că America va apăra „fiecare centimetru” al teritoriului NATO.
Mesajul de descurajare a funcționat de la înființarea NATO, în 1949. După încheierea Războiului Rece, NATO a permis extinderea democrației și prosperității economice către țările fostului bloc sovietic. În ultimii doi ani, Articolul 5 și desfășurarea forțelor NATO în Europa de Est au ținut aliații în siguranță, chiar și în timp ce Rusia a devastat Ucraina. NATO le-a dat membrilor încredere să ajute Ucraina să se apere. Alianța continuă să atragă membri, cel mai recent Finlanda și, în curând, Suedia. Dar orice îndoială cu privire la Articolul 5 face ca alianța să valoreze puțin. Pe măsură ce descurajarea se erodează, riscul unui război viitor va crește în consecință.
Don-ul
Trump nu este primul președinte care să se plângă de aliați care „călătoresc fără bilet”, o plângere altfel justificată. Dar el transformă o alianță democratică într-o afacere de tip mafiot: fără bani, fără protecție americană. Trump susține că franchețea sa a reușit să-i determine pe aliați să cheltuiască miliarde în plus pentru apărarea lor. Potrivit datelor NATO, în 2017, primul său an de mandat, doar patru din cei 29 de aliați NATO atingeau ținta de 2%, iar până în 2020, ultimul său an, cifra a crescut la nouă. Cu siguranță, Trump a contribuit la presiunea asupra aliaților. Impulsul principal a fost amenințarea tot mai mare din partea Rusiei: cheltuielile pentru apărare începuseră să crească în 2015, înainte de mandatul lui Trump, și au continuat mult timp după. În 2023, cu Biden la putere, 11 din cei 31 de aliați au atins ținta de 2%; probabil, anul acesta se va ajunge la majoritatea lor.
Dacă va fi ales, politica celui de-al doilea mandat al lui Trump ar depinde parțial de persoanele pe care le numește în poziții de conducere. Dar influența sa nocivă se simte deja. Împotriva unei judecăți mai bune a majorității republicanilor, susținătorii doctrinei „America First” a lui Trump au blocat timp de luni de zile adoptarea unei legi privind reînnoirea ajutorului militar și civil către Ucraina. Recent, o legislație care cere Congresului aprobarea retragerii efective a Statelor Unite din NATO nu ar fi o restricție semnificativă. Congresul nu poate opri un președinte să submineze NATO, retrăgând, de exemplu, trupele americane din Europa sau refuzând pur și simplu să respecte Articolul 5 și să apere aliații aflați sub atac.
Trump și apologeții săi din Congres se laudă că el a prevenit războaie majore în timpul mandatului său pentru că adversarilor le erau teamă de el. Vorbind după ultima declarație a lui Trump, senatorul Lindsey Graham a afirmat: „Rusia nu a invadat pe nimeni când el era președinte”. Senatorul Marco Rubio a afirmat: „Am zero preocupări, pentru că a mai fost președinte”. Prin tolerarea cuvintelor sale, republicanii care pretind că au în vedere securitatea doar contribuie la prejudiciu. Cu Rusia făcând presiune asupra apărătorilor ucraineni și intensificând producția militară, orice slăbire a NATO va crește riscul unui conflict mai amplu.
Ideea că poți ignora remarcile lui Trump despre NATO, deoarece intenția sa reală ar putea fi diferită, este o atitudine periculoasă. Descurajarea funcționează atunci când angajamentul față de apărarea colectivă este absolut și neechivoc. Semănând îndoială, Trump a invitat pe Rusia și pe alți inamici să testeze hotărârea Occidentului. Recent, ministrul danez al Apărării a avertizat că Rusia ar putea testa angajamentul membrilor NATO față de Articolul 5, în termen de trei până la cinci ani. Omologul său din Marea Britanie a declarat că țara trebuie să se pregătească pentru războaie care implică Rusia, China, Iran sau Coreea de Nord, în următorii cinci ani.
Europenii trebuie să acționeze urgent pentru a contracara amenințări gemene: atac din partea Rusiei și abandon de către America. În loc să se plângă de Trump, ar trebui să își continue eforturile pentru a atinge ținta de 2%. Ar trebui, de asemenea, să revizuiască pragul: 3% din PIB este probabil ceea ce este necesar acum pentru a îndeplini planurile actuale de apărare ale NATO, iar fără ajutorul american, ar trebui să fie și mai mare. America a cheltuit anul trecut aproape 3,5% din PIB pentru apărare. Europenii se confruntă cu o amenințare mult mai mare.
Europenii vor trebui să investească în tot, de la muniții la toate celelalte lucruri pe care America le furnizează la scară largă: aeronave de transport și de alimentare cu combustibil, sisteme de apărare aeriană, sisteme de comandă și control și platforme de informații, de la sateliți la drone. Europenii nu trebuie doar să cheltuiască mai mult, ci și să cheltuiască mai eficient. Ar trebui să cumpere mai multe echipamente în mod comun și să își integreze industriile de apărare. Pentru a împinge de la spate țările mai puțin proactive, ei ar trebui să se pună de acord asupra fatptului că pozițiile de conducere nu pot fi ocupate de candidați din țări care nu îndeplinesc standardele minime.
Acest lucru va servi trei scopuri: întărirea capacității europenilor de a ajuta Ucraina și de a se apăra împotriva Rusiei; dovada faptului că europenii împart povara și că alianța este o afacere bună pentru America; și crearea unei protecții împotriva unui abandon comis de Trump. Uniunea Europeană și-a îmbunătățit capacitățile de apărare în ultimii ani, dar nu reprezintă un furnizor alternativ de securitate. Mai bine pentru europeni ar fi să se gândească la cum să preia structura existentă a NATO în cazul în care America se retrage (ținând deschisă posibilitatea ca o America post-Trump să caute eventual să se reîntoarcă). O întrebare ar fi dacă să revizuiască regulile privind unanimitatea. Luarea deciziilor este destul de dificilă cu un hegemon american binefăcător – exemplu fiind întârzierile în admiterea Finlandei și Suediei. Va fi imposibil într-o alianță restrânsă, formată din aliați mici și mijlocii.
Cea mai sensibilă problemă va fi cum pot cele două state europene, posesoare de arme nucleare, Marea Britanie și Franța, să ofere o descurajare mai mare pentru aliații europeni în absența unei umbrele nucleare americane. În prezent, acestea au aproximativ 500 de focoase nucleare, în total, în comparație cu cele peste 5.000 ale Americii și aproape 6.000 ale Rusiei. Iar crearea unei descurajări nucleare europene ar implica întrebări extrem de sensibile: în cazul unui atac asupra Germaniei, fără îndoială Franța și-ar vedea puse în joc interesele vitale, dar și-ar extinde ea asigurarea și către Europa de Est? Cât timp ar putea Marea Britanie să-și mențină focoasele nucleare și rachetele, acestea din urmă provenind dintr-un stoc comun cu America, dacă ocupantul Casei Albe ar întrerupe cooperarea?
Luând în considerare toate astea, va fi îngrijorător, chiar înfricoșător. Pe măsură ce sistemul postbelic începe să se destrame și liderii Americii pun la îndoială rolul țării lor, de garant al securității, aliații săi din întreaga lume se vor simți vulnerabili. Ei vor cheltui mai mult pe arme și își vor adapta doctrinele de securitate. Această tendință defensivă de reînarmare și forțe armate noi, mai independente, poate fi în sine percepută ca o amenințare în creștere de către adversarii Vestului. Comentariile lui Trump fac lumea un loc mult mai periculos – inclusiv pentru America.
Pierderea puterii americane ar fi de neînlocuit. Cu toate acestea, dacă guvernele încep să creadă că nu se poate depinde de Statele Unite într-o criză, nu vor avea nicio alternativă bună decât să se rearmeze. Cea mai bună modalitate de a preveni acest lucru – și de a-l atenua în cazul în care un Trump ostil ajunge la putere – este să se pregătească pentru el. >>
