Evgheni Prigojin spune că reprezentantul său nu a fost lăsat să intre în cartierul general al armatei ruse din Ucraina

Sursa: Twitter

Liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, spune că un reprezentant al său a fost exclus luni dimineaţă din sediul comandamentului militar rus din Ucraina, după ce cu o zi înainte, într-o înregistrare video mai puţin obişnuită, şeful mercenarilor care luptă pentru Rusia se plânsese din nou că nu a primit muniţie de săptămâni întregi. El a invocat inclusiv posibilitatea unei înfrângeri la Bahmut, deşi trupele ucrainene au început ceea ce pare o retragere ordonată din oraş, relatează Reuters, citată de News.ro.

Într-un nou semn care indică adâncirea disensiunilor sale cu instituţia de apărare din Rusia, Evgheni Prigojin se plânge că reprezentantului său i-a fost refuzat luni accesul la sediul Comandamentului militar rus din Ucraina. Prigojin spune că incidentul a avut loc a doua zi după ce a solicitat urgent muniţie de la comandantul „operaţiunii militare speciale”.

„Pe 5 martie, am scris o scrisoare comandantului despre necesitatea urgentă de a aloca muniţie. Pe 6 martie, la ora 8 dimineaţa, reprezentantului meu la sediul central i s-a anulat permisul şi i s-a refuzat accesul”, a declarat Prigojin prin intermediul serviciului său de presă, pe Telegram.

De la jumătatea lunii ianuarie, campania Rusiei în Ucraina a fost comandată personal de şeful Statului Major General, generalul de armată Valeri Gherasimov, cu care Prigojin nu este în cele mai bune relaţii. Miliţia privată a lui Prigojin, Wagner, a dus mare parte din cele mai grele lupte pentru oraşul ucrainean Bahmut, dar liderul mercenarilor se plânge de săptămâni întregi că actuala conducere militară îi minimalizează contribuţia.

„Deocamdată, încercăm să ne dăm seama care este motivul: este vorba doar de birocraţie obişnuită sau de o trădare”, a spus duminică Prigojin.

Într-o înregistrare video publicată la sfârşitul săptămânii, el se plânsese din nou că oamenii săi sunt privaţi de muniţie. El a avertizat că liniile de front ale Rusiei din apropiere de Bahmut s-ar putea prăbuşi dacă forţele sale nu vor primi muniţia promisă de Moscova în februarie. „Dacă Wagner se retrage acum din Bahmut, întregul front se va prăbuşi”, spune Prigojin în înregistrarea video apărută duminică, aparent filmată într-un buncăr. „Situaţia nu va fi dulce pentru niciuna dintre formaţiunile militare care protejează interesele ruseşti”, a ameninţat el.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent când şi unde a fost înregistrat videoclipul, care nu a fost publicat pe canalul obişnuit de Telegram al lui Prigojin. Un critic proeminent al şefului mercenarilor a declarat, fără a furniza dovezi, că înregistrarea ar fi veche de două săptămâni, precizează Reuters.

Prigojin declarase vineri că unităţile sale „au înconjurat practic Bahmutul”, unde luptele s-au intensificat în ultima săptămână, după luni de război de uzură, forţele ruseşti atacând din trei părţi. În declaraţia de luni, el a precizat: „Continuăm să zdrobim Forţele Armate ale Ucrainei lângă Bahmut”

Dincolo de avertisementul lui Prigojin că forţele sale s-ar putea retrage din luptele de la Bahmut, dacă nu primesc muniţie, oficialii militari şi analiştii ucraineni au relatat, de asemenea, că liderii Brigăzii 155 a Rusiei care luptă în apropierea oraşului Vuhledar, la sud de Bahmut, s-ar împotrivi ordinelor de atac după ce au suferit pierderi severe în încercările de a-l captura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here