Spectaculoasa aruncare în aer a uriașului depozit de armament în apropierea localității rusești Toropeț reprezintă unul dintre cele mai solide argumente care joacă în favoarea solicitării insistente a Kievului ca Washingtonul să îi permită atacarea cu rachete americane cu rază lungă a țintelor militare relevante de pe teritoriul Rusiei.
Nu mă îndoiesc că în discuțiile încinse din culise, încă purtate pe această temă, proaspăta reușită ucraineană s-a impus în prim-plan și că are tot ceea ce îi trebuie pentru a accelera luarea deciziei optime de către administrația Biden.
Desigur, nu toate țintele potențiale din Rusia sunt de anvergura arsenalului de la Toropeț, dar nici nu ar fi nevoie de așa ceva. Succesul unor eventuale atacuri chirurgicale în adâncime, executate de ucraineni cu sprijin american, se va măsura prin valoarea cumulată a țintelor vizate (asumând că selectarea lor e una riguroasă) și prin sincronizarea, respectiv concentrarea într-o fereastră scurtă de timp a bombardamentelor.
În caz că unii se vor întreba de ce ar mai fi nevoie de complicații geopolitice suplimentare în acest război, așadar de încuviințarea de către SUA a folosirii rachetelor sale cu rază lungă, din moment ce Ucraina, iată, a reușit și prin propriile forțe să lovească o țintă prețioasă aflată nu la 300, ci la 500 de kilometri de graniță, răspunsul e simplu și în trei timpi:
- Pentru nivelarea depozitului de la Toropeț, trupele Kievului au fost nevoite să recurgă la o cantitate semnificativă de resurse și să desfășoare operațiuni complexe de înșelare a inamicului.
- Când numărul unor asemena ținte e limitat la câteva bucăți, problema resurselor materiale, intelectuale și umane nu este copleșitoare. Însă atunci când necesarul relevant din punct de vedere strategic implică zeci sau chiar sute de ținte valoroase, situația se schimbă dramatic.
- La cât de întins și de încins este frontul ruso-ucrainean, în ansamblul său, și la cât de pronunțat rămâne deficitul Ucrainei în materie de armament complex și forță de muncă, devine de la sine înțeles faptul că Kievul nu-și poate permite un ritm susținut de asemenea operațiuni fără aportul esențial al rachetelor din Statelor Unite.
De altfel, cazul Toropeț este unul dintre deja foarte multele înregistrate în acești peste doi ani și jumătate de conflict, care ilustrează relația strânsă dintre ceea ce poți face tu pentru tine și ceea ce pot/vor să facă alții.
Începând cu 24 februarie 2022, ucrainenii au fost nevoiți să accepte realitatea crudă a faptului că, în ciuda ploii cu declarații de bună intenție dinspre atât de prețioșii aliați, fără propria și sistematica investiție cu vieți și intelect nu vei obține mai nimic.
Aceasta e o lecție dură, dar obligatoriu de însușit de către orice țară – membră sau nemembră a vreunei alianțe, oricât de redutabilă ar fi aceasta din urmă.
Nimic nu-ți poate pleda eficient cauza ca propria dovadă a spiritului de sacrificiu și ca proba constantă și irefutabilă a propriei competențe, a propriei îndrăzneli intelectuale.
În acest sens, războiul din Ucraina este așadar mai lămuritor ca niciodată.
Este greu de imaginat că, în cele din urmă și relativ rapid, americanii nu le vor da ucrainenilor îndelung așteptata și solicitata satisfacție, legat de folosirea rachetele cu rază lungă.
Este greu de imaginat, întâi pentru simplul fapt că solicitarea e pur și simplu realistă.
În al doilea rând, pentru că SUA dispun de suficiente rachete, iar tehnic nu există inconveniente.
În al treilea rând, pentru că “dialogul” cu Putin rămâne unul al surzilor atunci când nu e folosită bâta.
În al patrulea rând, întrucât incursiunea din Kursk, inițial subestimată de unii, totuși funcționează și sugerează pe zi ce trece că are potențialul de a deveni un activ strategic, nu doar tactic, pentru ucraineni și aliații lor.
În fine, în al cincilea rând, pentru că pe măsură ce crește urgența ajungerii la negocieri serioase pentru o pace justă pentru ucraineni și asigurătoare pentru continent, este de așteptat ca ostilitățile să intre într-o fază extremă, deopotrivă dinspre ruși și ucraineni, în goana ușor de intuit pentru a-şi asigura un loc cât mai favorabil la masa discuțiilor.
Dacă Occidentul avea nevoie de un impuls oarecum decisiv (al câtelea deja?) pentru a îndrăzni mai mult, mai profund, mai des în propria abordare a conflictului ruso-ucrainean, episodul Toropeț nu face decât să ridice ceața; la momentul oportun.
