În timp ce bătrâna speranță a Kremlinului, Donald Trump, a fost ocupată săptămâna aceasta să digere bucățile încasate în dezbaterea cu Kamala Harris, (și e greu de crezut că senzația de rău pe care Trump o resimte nu i se va prelungi multă vreme după consumarea propriu-zisă a dezastrului), a venit și rândul dictatorului de la Kremlin să aibă probleme acute de digestie. Fix în același timp.
Căci Vladimir Putin a fost ocupat, tot săptămâna asta, cu gestionarea unui potențial (nou) dezastru militaro-diplomatic: intensificarea dezbaterii americano-britanice despre unda verde pentru ucraineni. Unda verde pe care Kievul o tot aștepta cu nervii întinși la maximum: folosirea rachetelor occidentale cu rază lungă asupra țintelor relevante de pe teritoriul Rusiei.
Este evident că, zilele astea, la Moscova, subiectul a încins spiritele ca niciodată până acum, din moment ce Putin însuși s-a lansat în amenințări la adresa NATO, iar președintele Dumei, Viaceslav Volodin, s-a activat public, în concert, pe aceeași notă.
Simplul fapt, de altfel, că subiectul nu a mai fost lăsat numai la gura propagandiștilor de zi cu zi reprezintă un bun indicator că, în culise, Moscova se așteptase la discuții extrem de aprofundate între președintele american și premierul britanic aflat în vizită.
Adevărul este că, pentru ruși, râuri de semnale îngrijorătoare curseseră în prealabil, public chiar, de la cel mai înalt nivel american – de la președintele Biden, la secretarul de stat Blinken.
Moscova a oferit indicii vizibile că nu mai fusese încercată de teama unei vești comparabil de proaste încă de la jumătatea primăverii (deblocarea de către Congresul SUA a ajutorului de zeci de miliarde de dolari), iar apoi de la jumătatea verii (ocuparea de către trupele Kievului a peste 1.000 de kilometri pătrați în regiunea Kursk).
Dar și dacă americanii le-ar refuza pe moment ucrainenilor, fie și parțial, râvnita undă verde, e limpede că, din perspectiva Kremlinului, sentimentul de zilele astea a fost acela că discuțiile se apropiaseră periculos de mult de un deznodământ oribil, în imediat; ori (scenariul “favorabil”) că avansaseră suficient pentru a pregăti terenul unei decizii deplorabile, la o dată ulterioară.
Așa cum am mai scris și cu alte ocazii, Putin se confruntă de doi ani și jumătate cu o dilemă necruțătoare: dacă face progrese pe front, riscă să stimuleze Vestul în a-și spori sprijinul pentru Ucraina; iar dacă nu face progrese, riscă să fragilizeze sprijinul propriei populații și pe al propriului aparat militar și de securitate pentru războiul pe care l-a început.
De nenumărate ori, la originea unor decizii occidentale odinioară din start inimaginabile – în materie de tipuri de armament livrat sau, cazul de față, de lărgire a cadrului utilizării lui – s-au aflat invariabil situații favorabile pe care și le crease armata rusă.
Că a fost vorba de tancuri, de rachete, ori de avioane F-16, de fiecare dată Occidentul și-a amendat închipuitele linii roșii atunci când presiunea pusă de Moscova asupra Kievului atingea paroxismul.
Lucrul acesta a este valabil și în prezent.
Contextul actual, schițat fie și la o privire din avion, e elocvent:
- Apărarea ucraineană tinde să își atingă limitele în zona Pokrovsk.
• Relativ recentul episod Harkov a demonstrat fără doar și poate că rușii pot avansa amenințător doar dacă nu au parte de riposta corespunzătoare la momentul corespunzător, cu armamentul corespunzător.
• Incursiunea reușită din Kursk a Kievului are nevoie de un nou suflu pentru atingerea obiectivelor tactice și strategice pentru care a fost concepută.
• Bombardamentele rusești, adânc în teritoriul Ucrainei și având ca ținte obiective pur civile, s-au înmulțit exponențial.
• Se apropie iarna, anotimp în care, tradițional, rușii mobilizează un arsenal generos de rachete și drone care vizează infrastructura energetică.
• Moscova importă cu tot mai mult spor rachetele puse la dispoziție de Teheran și Phenian.
• În fine, merită adăugat aici proaspătul și totodată halucinantul episod de influență și spionaj, derulată de Kremlin via RT pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
În fața acestor realități, Occidentul rămâne în mod natural fără argumente spre refuza pe mai departe Ucrainei bombardarea pozițiilor rusești de pe teritoriul Rusiei.
Putin știe cu siguranță asta, dar nu are ce face. Ar fi nerealist să nu-și forțeze generalii să înregistreze cât mai multe succese pe front. Ar fi nerealist să le ordone să nu facă progrese majore.
Menghina aceasta în care e prins de doi ani și jumătate este fără scăpare. S-a prins în ea la 24 februarie 2022 din cauza unui prim calcul greșit burdușit cu un al doilea: acela că ucrainenii nu vor lupta; și acela că, chiar dacă vor lupta, Occidentul nu îi va sprijini.
Dictatorul putea evita situația de șah mat doar dacă nu declanșa războiul. Însă l-a declanșat, iar acum nu mai poate evita nimic. Nici măcar bombardarea propriului teritoriu cu rachete americane, ceva neverosimil vreme de 80 de ani, însă ceva ce devine tot mai probabil de la o lună la alta.
