Fermierii olandezi au blocat mai multe autostrăzi cu baricade. Protestele vizează politicile guvernului de reducere drastică a emisiilor de azot

Premierul olandez Mark Rutte i-a criticat joi pe fermierii care au blocat mai multe autostrăzi în Ţările de Jos în semn de protest faţă de noile reguli propuse de guvern privind mediul, transmite DPA, citată de Agerpres.

”Punerea deliberată în pericol a altora, deteriorarea infrastructurii noastre şi ameninţarea oamenilor care ajută la activităţile de curăţenie depăşesc orice limită”, a scris Rutte pe Twitter.

El a subliniat că aceste ”acţiuni care pun în pericol viaţa” trebuie să înceteze.

În semn de protest faţă de noile măsuri propuse, fermierii olandezi au blocat miercuri mai multe autostrăzi cu baricade ridicate din deşeuri şi anvelope, în unele cazuri incendiindu-le. Acest lucru a cauzat ambuteiaje în trafic.

 

Acţiunile de protest s-au concentrat în partea de est a Ţărilor de Jos, în apropiere de oraşele Apeldoorn, Amersfoort şi Hengelo, nu departe de frontiera cu Germania.

Fermierii olandezi protestează de câteva săptămâni împotriva măsurilor propuse de guvern pentru reducerea drastică a emisiilor de azot. Până în 2030, aceste emisii ar urma să fie reduse în medie cu 50%. Potrivit estimărilor guvernului, acest lucru ar putea însemna închiderea a 30% din fermele din ţară.

Mark Rutte a explicat ulterior că doar ”un mic grup de fermieri” sunt implicaţi în acţiunile de blocare a autostrăzilor. ”Există suficiente alte modalităţi pentru a vă exprima nemulţumirea, în interiorul limitelor legale. Şi majoritatea fermierilor fac asta”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here