Finlanda va decide pe 12 mai să îşi depună candidatura la NATO

Finlanda va decide în ziua de 12 mai să îşi depună candidatura la NATO, potrivit unor surse guvernamentale anonime citate de cotidianul Iltalehti, transmite luni Reuters, citată de Agerpres.ro.

Decizia va fi luată în două etape în acea zi, mai întâi preşedintele Sauli Niinisto urmând să anunţe acordul său pentru ca Finlanda să se alăture Alianţei, după care grupurile parlamentare vor aproba depunerea candidaturii, a scris publicaţia duminică seară.

Invazia Rusiei în Ucraina a adus Finlanda şi Suedia în pragul depunerii candidaturilor la NATO şi, astfel, al abandonării neutralităţii declarate.

Potrivit Constituţiei finlandeze, preşedintele conduce politica externă şi de securitate în cooperare cu guvernul.

Decizia va fi confirmată într-o reuniune a preşedintelui cu miniştrii-cheie din guvern după anunţurile iniţiale ale preşedinţiei şi parlamentului, a mai scris cotidianul Iltalehti.

Rusia, cu care Finlanda are o graniţă de 1.300 km şi o istorie de conflicte înainte de 1945, a avertizat că va desfăşura arme nucleare şi rachete hipersonice în exclava sa Kaliningrad de la Marea Baltică dacă Finlanda şi Suedia vor decide să se alăture Alianţei Nord-Atlantice conduse de SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here