Firea e bună de plată! Licitația de tramvaie pentru București a fost anulată. Oferta turcilor trebuia respinsă de la început

Inquam Photos/ George Călin

Decizia de atribuire de la licitația pentru tramvaie organizată de Primăria Capitalei, prin care turcii de la Durmazlar au fost desemnați câștigători, a fost anulată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, a scris clubferoviar.ro

”În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Astra Vagoane Călători SA, în contradictoriu cu Municipiul București, și anulează adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3307/04.11.209 și 3308/04.11.2019 și raportul procedurii de atribuire nr. 3297/04.11.2019”, se arată în Decizia CNCS obținută de Club Feroviar.

sursa: durmaray.com

De asemenea, CNSC obligă Primăria Capitalei la plata sumei de 35.000 de lei către Astra Vagoane Călători SA, reprezentând cheltuielile cu avocații.

CNSC: Oferta turcilor trebuia respinsă de la început

Cea mai dură concluzie cuprinsă în decizia CNSC este cea prin care membrii Consiliului spun, negru pe alb, că oferta firmei turcești Durmazlar trebuia respinsă încă de la bun început și nu ar fi trebuit să participe la licitație.

Este vorba de faptul că Durmazlar nu a inclus în dosarul cu care s-a prezentat la licitație graficul de livrare a tramvaielor, iar acest document a fost depus ulterior, la clarificări. ”Într-adevăr, legislația permite completarea ofertei cu informații formale sau de confirmare, însă prezentarea graficului de livrare și a angajamentului ferm nu poate fi considerată o astfel de completare, cu tât mai mult cu cât, pe baza informațiilor primite, în cazul de față, oferta Durmazlar Makina Sanayi Ve Ticaret AȘ a obținut un punctaj mai mare care a condus la ocuparea primei poziții în clasament”, se arată în documentul obținut de Club Feroviar.

Continuare – AICI

Foto: INQUAM/George Călin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here