Firea: „Record de gravide în Bucureşti, după perioada de izolare!” Primarul Capitalei amintește de „Voucherul Materna”

Primarul Capitalei Gabriela Firea remarcă, într-o postare pe Facebook, că a fost înregistrat un număr mare de femei însărcinate în Capitală, prilej să amintească de „Voucherul Materna” acordat de Primăria Capitalei şi să posteze un afiş de campanie cu un joc de cuvinte conţinând numele său.

„Record de gravide în Bucureşti, după perioada de izolare! În lunile iunie şi iulie s-au depus 5000 de solicitări pentru stimulente financiare, în valoare de 2 000 de lei de persoană, acordate de Primăria Capitalei, pentru achitarea analizelor şi tratamentelor necesare în sarcină. Suntem alături de viitoarele mămici din Bucureşti pe care doresc să le asigur că programul ‘Voucher Materna’, lansat la iniţiativă mea în anul 2018, continuă!”, scrie Firea pe Facebook.   

Ea consideră că este un program esenţial pentru sănătatea tinerelor însărcinate, pentru că acestea, cu ajutorul stimulentelor financiare acordate de Primărie, îşi pot cumpăra medicamente sau pot achita analize sau proceduri medicale esenţiale, care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi care, de cele mai multe ori, sunt inaccesibile ca preţ. 

„Este un program care s-a bucurat de un succes enorm : până în prezent, aproape 40 000 de femei însărcinate au primit vouchere în valoare de 2.000 de lei, bugetul acestui proiect fiind de peste 11 milioane de euro! Lunile iunie şi iulie ale acestui an au reprezentat depuneri record de solicitări, fiind lunile în care s-au primit cele mai multe dosare de la debutul programului-aproape 2500 de dosare în fiecare lună de vară”, remarcă Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here