Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit

Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a murit, transmite vineri Reuters, care citează postul public nipon NHK, potrivit Agerpres.ro.

Abe, în vârstă de 67 de ani, susţinea un discurs de campanie în apropierea unei gări de tren din oraşul Nara, în vestul Japoniei, când a fost împuşcat de un atacator.

Fostul premier a decedat la spitalul din Nara unde a fost transferat după atac, a menţionat un înalt responsabil al Partidului Liberal Democrat, aflat la putere în Japonia.

Presupusul atacator, fost membru al Forţelor de autoapărare (armata niponă), a declarat după arestarea sa că a vrut să-l ucidă pe Abe pentru că era nemulţumit de acesta, a mai indicat NHK, citând surse din Ministerul Apărării. Suspectul, prezentat de NHK ca un anume Tetsuya Yamagami, ar fi tras înspre Abe două gloanţe folosind o armă improvizată.

Shinzo Abe a fost premierul Japoniei cu cel mai îndelungat mandat, din 2012 până în 2020, când a demisionat, din motive de boală, dar şi-a menţinut o prezenţă puternică pe scena politică, între principalele sale obiective numărându-se întărirea apărării Japoniei şi amendarea Constituţiei pentru a permite participarea ţării la misiuni militare în străinătate.

Airo Hino, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Waseda, a calificat atacul de vineri drept unul fără precedent în Japonia, potrivit Reuters. De regulă, politicienii niponi de rang înalt sunt însoţiţi de agenţi de securitate înarmaţi, dar se apropie frecvent de public, mai ales în cursul campaniilor electorale.

În 2007, primarul din Nagasaki a fost împuşcat mortal de un gangster din Yakuza, iar în 1960 şeful Partidului Socialist nipon a fost asasina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here