Mutat la Țară Fest spune o altă poveste despre satul românesc

Sursa: Ruxandra Hurezean

Multă vreme, mutarea la țară a fost privită ca o retragere sau, și mai rău, ca un eșec. Un gest al celor obosiți de oraș, al celor care voiau liniște sau își căutau un refugiu. În ultima vreme, însă, în România se conturează un fenomen care schimbă această perspectivă. Tot mai mulți oameni aleg satul nu pentru a evada din oraș- deși și acesta poate fi unul dintre motive- , ci mai cu seamă pentru a construi un alt fel de viitor pentru ei și pentru satul românesc.

Cei care restaurează case vechi, cultivă grădini, deschid mici ateliere, pun pe picioare afaceri locale sau organizează comunități culturale nu încearcă să transforme satul într-un muzeu. Ei caută un echilibru între ceea ce a rezistat în lumea rurală și ceea ce poate aduce lumea contemporană: profesii care se pot practica de oriunde, tehnologie, inițiativă civică și respect pentru patrimoniu.

În jurul acestei idei ,al cărei inițiator a fost Andy Hertz, s-a format, în ultimul deceniu, una dintre cele mai numeroase comunități dedicate vieții rurale din România, cu sute de mii de oameni care împărtășesc experiențe, soluții și proiecte comune: „Mutat la țară. Viața fără ceas”.

Și de aici până la festivalul Mutat la Țară Fest nu a fost decât un pas.

În fond, acest festival, aflat la cea de-a treia ediție, este ocazia în care oamenii care s-au cunoscut și au schimbat idei sau au legat prietenii în mediul virtual, se întâlnesc în mediul real.
Comunitatea lor s-a format virtual, având în comun faptul că și-au descoperit pasiunea pentru sat, și acum se întâlnesc în realitate, dincolo de ecranele telefoanelor și ale rețelelor sociale.

În 18 și 19 iulie, Poiana cu Goruni din satul Vinerea, de lângă Cugir, devine locul acestei întâlniri.

Sub sloganul „Împreună în natură”, ediția din Transilvania aduce în mijlocul naturii două zile dedicate celor care caută un ritm de viață mai așezat, bucuria lucrurilor făcute cu mâna și experiențe care apropie oamenii de satul românesc, reinterpretat într-o manieră actuală.

Participanții sunt invitați să petreacă un weekend în aer liber, într-o poiană înconjurată de goruni seculari, unde vor descoperi ateliere interactive, concerte, activități pentru copii, demonstrații de meșteșuguri, soluții pentru viața la sat și numeroase experiențe pentru întreaga familie.

Programul artistic va aduce pe scenă artiști din zona folk, jazz, pop-opera și folclor reinterpretat. Sâmbătă seara se va încheia cu un concert de pop-operă, un moment special care transmite mesajul că satul este un spațiu deschis tuturor, un loc în care vechiul și noul se întâlnesc firesc și în care fiecare își poate găsi locul.

Va fi distracție dar și posibilitatea redescoperiri unui mod de a lucra și a trăi împreună a celor care împărtășesc aceleași valori.
„Ne dorim ca oamenii să plece de aici cu inspirație, nu doar cu fotografii. Mutat la Țară Fest este despre comunitate, despre oameni care creează, cultivă și împărtășesc ceea ce fac cu pasiune. Într-o lume care aleargă tot mai repede, noi propunem două zile în care timpul are răbdare”, spune Andy Hertz.

Programul complet este disponibil pe pagina oficială a festivalului www.mutatlatarafest.ro.

Poate că cea mai importantă schimbare pe care o aduce această mișcare este felul în care privește satul românesc, nu ca pe un spațiu înapoiat, aflat în căutarea unui salvator, ci ca un loc care păstrează încă cunoștințe, ritmuri și forme de solidaritate pe care lumea urbană începe să le piardă. În același timp, nou-veniții nu vor să înlocuiască comunitățile existente, ci cu dorința de a învăța, de a colabora și de a construi împreună cu ele.

Mutat la Țară Fest este ocazia de a vorbi mai mult despre viitor. Un viitor în care casele vechi sunt restaurate, nu abandonate, în care meșteșugurile devin sursă de creativitate și antreprenoriat, iar satul nu mai este perceput ca varianta nedorită a orașului, ci ca un posibil concurent sau partener al lui.

Știm cu toții câtă nevoie este de modele de dezvoltare durabilă și de comunități capabile să reziste schimbărilor economice și sociale. Mișcarea „Mutat la Țară. Viața fără ceas” demonstrează că viitorul nu trebuie inventat întotdeauna de la zero, el poate fi construit, uneori, pornind de la ceea ce am fost capabili să păstrăm.

Cum se duce lupta pentru carte: un parc transformat într-o bibliotecă în aer liber