Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va trebui să execute pedeapsa cu închisoarea în dosarul de finanțare ilegală a campaniei

Sursa: Twitter

Justiția franceză a respins luni cererea fostului președinte Nicolas Sarkozy de a nu mai purta brățară electronică pentru executarea pedepsei din dosarul de finanțare ilegală a campaniei din 2012 (Bygmalion), considerând că aceasta nu poate fi contopită cu o condamnare anterioară pentru corupție și trafic de influență (dosarul Bismuth), transmit AFP și EFE, citate de Agerpres.

Fostul șef al statului poate încă face apel la această decizie.

Condamnat definitiv în cele două dosare, fostul președinte, în vârstă de 71 de ani, dorea contopirea pedepselor pentru a nu mai fi nevoit să execute cea de-a doua pedeapsă, după ce a executat-o deja pe prima dintre ele.

În dosarul Bygmalion, Sarkozy a fost condamnat la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel din Paris la un an de închisoare, dintre care șase luni cu executare, pentru finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale pierdute din 2012.

Această condamnare a devenit definitivă la 26 noiembrie 2025, după respingerea recursului său de către Curtea de Casație.

Pedeapsa pronunțată în apel, pentru care instanța dispusese executarea părții cu executare în regim alternativ (precum brățară electronică sau semi-libertate), a fost ușor mai mică decât cea de un an de închisoare cu executare stabilită în primă instanță, în 2021.

Acesta este al doilea dosar penal în care Nicolas Sarkozy a fost condamnat definitiv, după sentința de trei ani de închisoare, dintre care un an cu executare sub brățară electronică, pentru corupție și trafic de influență în dosarul interceptărilor, cunoscut și ca dosarul Bismuth, definitivă în decembrie 2024.

În dosarul Bismuth, fostul lider al dreptei a purtat brățară electronică între 7 februarie și 12 mai 2025. Având atunci 70 de ani, el a solicitat și a obținut eliberarea condiționată înainte de jumătatea pedepsei, posibilă la această vârstă.

Contopirea pedepselor este prevăzută de Codul penal.

Nicolas Sarkozy va reveni în fața justiției începând cu 16 martie, odată cu deschiderea procesului în apel în dosarul libian. Fostul președinte a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare cu executare pentru asociere de răufăcători și a petrecut aproximativ trei săptămâni în detenție.

AFP: Autorităţile din Qatar au arestat peste 300 de persoane pentru postarea de „zvonuri” şi „informaţii înşelătoare”