Fostul președinte francez Sarkozy a fost informat când trebuie să meargă la închisoare

Sursa: Twitter

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost informat oficial luni despre data și locul la care trebuie să înceapă executarea condamnării la cinci ani de închisoare, însă detaliile nu au fost făcute publice, informează dpa, citată de Agerpres.

Sarkozy a fost condamnat pentru implicare într-o conspirație infracțională.

Comisia juridică i-a comunicat personal fostului șef al statului cum va decurge încarcerarea, dar echipa de avocați a acestuia și procuratura nu au dezvăluit informațiile respective.

După ce s-a prezentat la comisie, Sarkozy a revenit la reședința sa din arondismentul al 16-lea al Parisului, o zonă rezidențială bogată.

La sfârșitul lui septembrie, pe lângă condamnarea la cinci ani de închisoare, din care unul cu suspendare, instanța a decis și că aplicarea sentinței trebuie să aibă loc imediat, chiar dacă Sarkozy a făcut apel și a respins vehement toate acuzațiile. El va trebui deci să ajungă la închisoare, după ce a fost găsit vinovat de participarea la o organizație infracțională legată de presupusa finanțare a campaniei sale electorale din 2007 de către fostul dictator libian Muammar Gaddafi. Nu s-au găsit dovezi că plățile respective au avut într-adevăr loc, dar instanța a reținut că Sarkozy și apropiați ai săi au încercat activ să obțină sprijin financiar de la regimul Gaddafi.

Având peste 70 de ani, Sarkozy poate cere imediat eliberarea condiționată și executarea pedepsei sub supraveghere, în afara penitenciarului. Legea franceză prevede această posibilitate pentru deținuții vârstnici.

Potrivit dpa, se presupune că fostul președinte va fi încarcerat în închisoarea La Santé din Paris, unde există o aripă de înaltă securitate pentru deținuții celebri care necesită protecție specială.

Lecornu: Majorarea cheltuielilor militare în noul buget este indispensabilă