Fostul primar al New Yorkului, Rudy Giuliani, spitalizat în stare critică

Sursa: Facebook

Fostul primar al oraşului New York, Rudy Giuliani, a fost internat în spital şi se află în „stare critică, dar stabilă”, a declarat duminică purtătorul său de cuvânt, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt, Ted Goodman, nu a oferit detalii despre starea lui Giuliani sau despre de cât timp se află în spital.

Giuliani, în vârstă de 81 de ani, a fost apreciat pentru reacţia sa la atacul Al-Qaeda din 11 septembrie 2001 asupra oraşului New York, câştigându-şi supranumele de „Primarul Americii”.

Giuliani a lucrat ca avocat al preşedintelui Donald Trump în încercările eşuate ale acestuia de a contesta rezultatele alegerilor din 2020, demers care a dus la formularea de acuzaţii penale împotriva lui Giuliani în două state americane şi la un proces de calomnie intentat de membrii comisiilor electorale. Giuliani a negat orice faptă ilegală în dosarele penale.

Trump, într-o postare pe reţelele de socializare, l-a numit pe Giuliani „cel mai bun primar din istoria oraşului New York” şi a afirmat că acesta a fost tratat nedrept de către democraţi.

Giuliani a mai fost internat anul trecut, în urma unui accident rutier în New Hampshire.

Șeful NATO susține că europenii „au primit mesajul” lui Donald Trump