Franţa a produs pentru prima dată energie eoliană offshore la Saint-Nazaire

Sursa: Pixabay

Franţa a produs pentru prima dată energie eoliană offshore la Saint-Nazaire, în cursul acestei săptămâni, au anunţat vineri operatorul şi managerul de reţea, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

”Parcul eolian offshore Saint-Nazaire a produs primii megawaţi pe oră la turbina eoliană offshore franceză”, a anunţat consorţiul care deţine parcul eolian (EDF Renewables, Enbridge şi CPP) şi reţeaua de tranport a energiei electrice (RTE).

Acesta reprezintă ”un pas important pentru tranziţia energetică”, au apreciat partenerii. Parcul offshore Saint-Nazaire, primul din Franţa care va intra în funcţiune, va avea în cele din urmă 80 de turbine eoliene, care vor fi instalate treptat până la sfârşitul anului.

Prima turbină eoliană offshore a fost instalată în luna aprilie, iar în prezent sunt instalate 27 de turbine eoliene.

Alte parcuri eoliene offshore sunt în construcţie în Franţa. Cel din Fécamp (Seine-Maritime) va fi pus în funcţiune în 2023, înaintea celor din Saint-Brieuc (Côtes-d’Armor) şi Courseulles-sur-Mer (Calvados).

Franţa a rămas în urmă în acest domeniu, dar preşedintele Emmanuel Macron vrea să construiască 50 de parcuri eoliene offshore până în 2050, cu o putere totală de 40 GW. Pe de altă parte, liderul francez vrea să stopeze dezvoltarea planificată a energiei eoliene pe uscat

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here