Fraţii Tate, aduşi din nou, joi dimineață, la sediul DIICOT

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost aduşi, joi dimineaţa, la sediul DIICOT, pentru a asista la percheziţiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în luna decembrie de anchetatori de la locuinţele lor, informează Agerpres.

La intrarea în sediul DIICOT, unul dintre cei doi fraţi a declarat că nu există probe împotriva lor şi sunt persecutaţi pentru că sunt bogaţi.

Procurorii DIICOT continuă joi percheziţiile informatice începute cu o zi în urmă asupra dispozitivelor ridicate la sfârşitul lunii decembrie din locuinţele lor – calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane, înregistrări ale camerelor de luat vederi.

Într-o vilă din judeţul Ilfov, aceştia amenajaseră un studio de videochat, unde mai multe fete au fost obligate să producă clipuri ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, alături de o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate.

Cei patru se află în arest din data de 30 decembrie 2022.

Fraţii Tate, cu cetăţenie britanică, şi cele două tinere complice sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinerele sub pretextul începerii unei relaţii de iubire şi le duceau în casa din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipurile video.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy’).

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobilul din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

DIICOT a instituit sechestru pe averea fraţilor Tate, respectiv 10 imobile (case şi terenuri) şi 15 autoturisme de lux: trei autoturisme Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini şi cinci maşini Mercedes.

În acest caz, Fraţii Andrew şi Tristan Tate a preluat în administrare, din dispoziţia procurorilor DIICOT, autovehicule şi ceasuri de lux, dar şi mai multe sume de bani, în valoare totală de aproximativ 18 milioane lei (3.636.000 euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here