Fundaţia Archewell a lui Harry şi Meghan, în vizorul autorităţilor americane pentru nereguli

Sursa: facebook

Archewell, fundaţia lui Meghan şi Harry, este în vizorul autorităţilor americane. Biroul de recensământ al organizaţiilor caritabile din California a pus-o pe lista sa de organizaţii „rău-platnice” pentru că „nu şi-a prezentat rapoartele anuale şi/sau taxele de reînnoire”, potrivit unei scrisori datate 3 mai, transmisă de Sky News, potrivit News.ro.

Ducii de Sussex neagă acest lucru.

„O organizaţie aflată pe lista celor care nu respectă legea (…) nu mai are dreptul (…) să solicite sau să plătească fonduri caritabile”, continuă scrisoarea. „Organizaţia poate fi supusă unor sancţiuni, iar listarea sa poate fi suspendată sau chiar revocată de către consiliu”.

Potrivit NBC News, Archewell nu a primit la timp formularul pentru taxa de reînnoire a înregistrării către Census Bureau. Fundaţia susţine că cecul a fost trimis la timp, dar s-a pierdut pe drum şi că a fost transmis un nou cec.

„Am investigat cu atenţie şi suntem în măsură să confirmăm că Fundaţia Archewell este pe deplin conformă şi la zi cu plăţile sale”, a declarat luni, 14 mai, un purtător de cuvânt al fundaţiei pentru E! News.

„Plăţile au fost efectuate imediat şi în conformitate cu procedurile IRS”, a continuat purtătorul de cuvânt. „În plus, toate documentele necesare au fost trimise de fundaţie fără erori sau malversaţiuni”.

După ce al doilea cec a fost trimis, Archewell se aşteaptă ca problema să fie rezolvată în termen de şapte zile lucrătoare.

Fundaţia Archewell a fost lansată de Harry şi Meghan în 2020, în urma retragerii lor din rolurile din familia regală britanică pentru a se muta în California.

Potrivit site-ului lor, scopul lor este de a „identifica nevoile imediate, de a pune în aplicare iniţiative semnificative şi de a conduce schimbări pe termen lung”.

„Acceptăm provocarea prin a ne arăta, a acţiona şi a ne folosi reputaţia noastră excepţională pentru a ajuta şi a uni comunităţile – locale şi globale – prin acte de serviciu şi solidaritate”, se arată pe site-ul fundaţiei, care susţine proiecte în domeniul noilor tehnologii şi al eticii, al mass-media, al sprijinului pentru părinţi etc.

Regele Charles le retrage prinţului Harry şi lui Meghan dreptul de a folosi reşedinţa lor din Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here