Acum 110 ani în această lună, într-o zi însorită de 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei și soția sa, Sophie, defilau prin Sarajevo pentru a inspecta trupele imperiale. Au fost întâmpinați cu aplauze, dar în mulțime se ascundea un asasin care avea ca scop să dea o lovitură pentru independență. Când cortegiul arhiducelui a luat o direcție greșită, cele două focuri de armă ale lui Gavrilo Princip i-au ucis pe amândoi.
Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. Rusia s-a mobilizat pentru a proteja Serbia, determinând Germania să declare război Rusiei. Franța și Marea Britanie, legate prin alianțe, au fost atrase în conflict, iar în cele din urmă și Statele Unite. Primul Război Mondial a ucis aproape 20 de milioane de oameni și a pus bazele celui de-Al Doilea Război Mondial, care a ucis de cel puțin trei ori mai mulți și a dat impulsul final, după masacrul nazist a 6 milioane de evrei, pentru înființarea Israelului ca un refugiu pentru acest popor îndelung persecutat.
Bizara poveste a originii Primului Război Mondial arată cum evenimente aparent locale pot scăpa de sub control, iar Israelul se află acum în centrul unui vârtej care are un real potențial de a face același lucru.
Asta se datorează faptului că războiul din Gaza, lansat de Israel după masacrarea de către Hamas a 1.200 de persoane, în 7 octombrie, în Israel, a fost însoțit de un atac multiplu condus de Iran asupra Israelului. Un atac derulat pe mai multe fronturi, inclusiv de către gruparea Houthi din Yemen (care a lansat drone și rachete, perturbând transportul mondial către Canalul Suez), și în special de către Hezbollah din Liban.
Acest grup terorist fundamentalist islamic, care face tot ce vrea în nefericita sa țară-gazdă, bombardează statul evreu de mai bine de opt luni, dintr-o proclamată solidaritate cu populația din Gaza; a reușit să determine aproape 100.000 de israelieni să-și părăsească casele situate de-a lungul graniței.
Săptămâna trecută s-a înregistrat cea mai mare rată de proiectile trase până acum asupra Israelului – peste 200 într-o singură zi – iar Israelul cântărește serios dacă să lanseze un război total împotriva Hezbollah. Americanii și francezii (care au un interes istoric în Liban) se străduiesc să medieze, mârâind în direcția ambelor părți.
Planificatorii militari israelieni înțeleg destul de bine sfatul istoriei împotriva unui război pe două fronturi — care i-a distrus pe Napoleon, Hitler, dar și pe alții. Situația, însă, devine pur și simplu prea absurdă. Și, desigur, escaladarea este inevitabilă dacă Hezbollah omoară din greșeală un număr mare de oameni, lucru care pare probabil la un moment dat.
Grupul spune că, în cazul unui război, ar ținti Tel Aviv-ul (situat la aproximativ 100 de mile sud de graniță) cu rachete cu rază lungă de acțiune, care e de așteptat să provoace perturbări majore într-un oraș important al lumii, un centru global de tehnologie avansată, plin de turnuri moderne de birouri. Acest lucru ar putea ucide mii de oameni, ceva ce israelienii nu au cunoscut niciodată pe frontul de acasă.
Israelul a precizat clar că, dacă se întâmplă asta, va lansa un atac devastator împotriva infrastructurii Libanului. Acesta este ultimul lucru de care are nevoie această țară aflată în dificultate. Nu demult, Libanul a îndurat un război civil de 15 ani, iar în ultimii ani a fost împovărat de un aflux de refugiați sirieni. Guvernul țării, dacă mai poate fi numit, astfel este cu greu capabil să adune gunoiul. Dar atacarea infrastructurii Libanului ar putea fi singura modalitate de a descuraja Hezbollah, chiar și puțin.
Cei aproximativ 30.000 de luptători ai grupului, deși adesea primesc ordine din Iran, sunt toți libanezi și constituie cea mai puternică forță militară din țară, beneficiind de un anumit avantaj dintr-o formă limitată de sprijin local.
Se poate aștepta ca Iranul să se grăbească să ajute Hezbollah. În aprilie, și-a arătat disponibilitatea de a ataca direct Israelul, când a lansat un atac concertat cu aproximativ 170 de drone, peste 30 de rachete de croazieră și mai mult de 120 de rachete balistice – în mare parte respinse de forțele israeliene, cu asistență americană, britanică și iordaniană.
Dacă ar avea loc un atac mai substanțial, Israelul ar contempla un atac asupra principalei facilități de îmbogățire a uraniului din Iran, de la Natanz, și, posibil, să încerce să atragă puterile mondiale într-un proiect de schimbare a regimului din Iran. Acest lucru ar fi, desigur, un favor făcut poporului iranian care merită mai mult decât să fie condus de teocrați maniaci care aub clădit un stat polițienesc.
Israelul a încercat să facă acest lucru de mai bine de un deceniu, deoarece Iranul a insistat să avanseze cu programul de arme nucleare și este deja, în esență, un stat în prag nuclear. Odată ce va trece pragul, armele nucleare ar fi în mâinile unuia dintre cele mai perturbatoare regimuri din istorie, care consideră că SUA sunt „Marele Satan”. De asemenea, Iranul consideră că Israelul, „Micul Satan”, este un client al SUA, iar în acel moment ar fi foarte probabil să atace interesele americane în toată regiunea.
Această prezență oferă ținte extinse și multifațetate: Baza Aeriană Al Udeid din Qatar este un nod central pentru operațiunile aeriene ale SUA, găzduind mii de militari americani și servind ca sediu pentru Comandamentul Central al SUA și Comandamentul Central al Forțelor Aeriene ale SUA; Emiratele Arabe Unite și Kuweit sunt, de asemenea, implicate; Flota a 5-a a Marinei SUA are sediul în Bahrain, asigurând securitatea rutelor maritime în Golful Persic; forțele americane au fost implicate în Siria în principal pentru a combate ISIS; SUA încă mențin o prezență militară în Irak pentru a combate insurgența; iar forțele americane sunt prezente și în Iordania.
Dacă SUA și Iranul devin implicate în ostilități directe, marea întrebare va fi ce vor face Rusia și China. Ambele ar putea încerca să folosească distragerea pentru a muta – în cazul Rusiei, în Ucraina sau împotriva altor țări precum națiunile baltice, iar în cazul Chinei, într-un scenariu posibil cel mai periculos pentru planetă, împotriva Taiwanului. Mai ales dacă se va întâmpla cel din urmă, potențialul pentru o versiune modernă a unui război mondial este clar.
Așadar, ce ar trebui făcut pentru a evita toate acestea? E o întrebare care ne aduce înapoi la Israel. Poate fi o dovadă a umorului răsucit al istoriei faptul că tocmai guvernul radical de dreapta al prim-ministrului Benjamin Netanyahu deține cheia unui scenariu alternativ în care nimic din cele schițate de mai sus nu se petreacă.
Israel spera să îndepărteze Hamas de la putere în Gaza și să obțină returnarea ostaticilor săi, dar după opt luni peste 116 se află încă în mâinile Hamas, grupul este zdrobit, dar nu înfrânt. Devine clar că prețul pe care îl cere Hamas pentru întoarcerea ostaticilor este încetarea războiului fără nicio formalizare a schimbării de regim în Gaza.
Ar fi exasperant pentru Israel, dar există o serie de avantaje. În primul rând, ostaticii săi ar putea probabil să se întoarcă acasă. În al doilea rând, serviciile de informații israeliene se așteaptă ca Hezbollah să înceteze atacurile, întrerupând efectul de domino descris mai sus. În al treilea rând, administrația Biden încearcă să creeze o alianță militară occidentalo-sunito-israeliană mentiă să țină în frâu Iranul și să includă un acord de pace între Israel și Arabia Saudită.
Într-un astfel de scenariu alternativ, „mlaștinile” numite Gaza și Liban ar fi mai mult decât doar o problemă pe care să o rezolve Israelul. Poate va fi stimulată o alternativă la Hamas în Gaza. În ambele cazuri va fi nevoie de multă ingeniozitate și vor fi necesare resurse masive. Dar este posibil ca Hezbollah și ceea ce rămâne din Hamas să fie aduse, treptat, la ordine cu ajutorul opiniei publice din Liban și Gaza.
Există un argument puternic că acesta este scenariul adevăratei victorii pentru Israel, Occident și toți oamenii din Orientul Mijlociu care locuiesc într-un univers rațional în care obiectivele sunt pacea și prosperitatea. Este riscant, desigur, dar dacă, în ciuda pedepselor pe care le-a îndurat, Hamas nu este descurajat, Israelul poate întotdeauna să reia războiul, iar de această dată fără „factorul ostatici”, care complică lucrurile.
Astfel, Al Treilea Război Mondial ar fi evitat, cel puțin pentru moment.
În India, UE și nu numai, alegătorii sunt într-o dispoziție proastă
