Evaluare Națională 2024: Marți are loc prima probă, la Limba română. Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris pentru examen

Foto: Pixabay

Probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a încep marţi, cu proba de limba şi literatura română, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a fiind înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen. În 2023, 76,2% dintre elevi au obţinut medii peste 5, procent mai mic decât în 2021 şi 2022, transmite News.ro.

”Probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII 2024) încep marţi, 25 iunie, cu testarea cunoştinţelor de limba şi literatura română. Următoarea probă (matematică) va avea loc joi, 27 iunie, iar proba pentru elevii care au studiat limba şi literatura maternă este programată vineri, 28 iunie.Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, anunţă luni Ministerul Educaţiei Naţionale.

REGULI PRIVIND EXAMENUL

Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne.. Acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare.

Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenţii din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2024.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

Totodată, în sălile de examen este interzisă introducerea următoarelor obiecte: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea (elevii au obligaţia de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen). Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptaţi în examen. Probele sunt monitorizate audio-video.

CÂND VOR FI AFIŞATE REZULTATELE

Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

CUM SE STABILEŞTE MEDIA DE ADMITERE LA LICEU

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise.

activităţile din cadrul evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.

Subiectele şi baremul de corectare vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.

CARE A FOST SITUAŢIA ANUL TRECUT

O analiză a motivelor pentru care elevii nu au participat la Evaluarea Naţională în anul şcolar trecut, realizată de specialiştii Ministerului Educaţiei şi făcută publică la începutul acestui an arată că peste 8% dintre elevii vizaţi nu au finalizat studiile în vară, iar dintre cei care le-au terminat, 4% nu s-au prezentat la examen. Motivele absenţei sunt variate şi ţin de vârstă, sex, etnie, şcoala şi mediul de provenienţă.

Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, a analizat datele statistice cu privire la neparticiparea elevilor la Evaluarea Naţională 2023.

Au fost luate în considerare datele a 175.938 elevi de clasa a VIII-a din 5.877 de şcoli, excluzând şcolile speciale şi elevii peste 17 ani.

Potrivit analizei, rata de neparticipare la EN VIII este determinată de două situaţii – neabsolvirea clasei a VIII-a în sesiunea de vară sau absentarea de la examenul naţional.

Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, peste 8% dintre elevi nu au absolvit clasa a VIII-a şi nu au fost înregistraţi la evaluare, iar dintre cei înregistraţi, aproximativ 4% au absentat la evaluare.

Potrivit documentului citat, vârsta este folosită ca indicator pentru posibilele dificultăţi pe care un elev le-ar fi putut întâmpina pe parcursul său şcolar.

”Astfel, o vârstă peste media de 14 sau 15 ani la momentul evaluării sugerează probleme anterioare în traseul educaţional, cum ar fi repetenţia sau debutul şcolar întârziat. Din perspectiva distribuţiei pe sexe, băieţii sunt mai predispuşi la absenteism şcolar şi la nefinalizarea clasei a VIII-a, comparativ cu fetele”, arată specialiştii.

De asemenea, elevii de etnie romă au riscuri mai mari de absenţă la EN VIII şi de nefinalizare a gimnaziului, comparativ cu elevii de etnie română.

”Elevii cuprinşi în clase a VIII-a care funcţionează în şcoli profesionale se confruntă cu provocări mai mari în comparaţie cu elevii din clasele care funcţionează în şcolile gimnaziale, în timp ce cei cuprinşi în colegii naţionale şi licee sunt într-o poziţie relativ mai favorabilă”, arată raportul.

REZULTATE ÎN 2023

76,2% dintre elevi au obţinut medii peste 5, procent mai mic decât în 2021 şi 2022. AU fost înregistrate 429 de medii de 10, comparativ cu 221 în  2022 şi 132 în 2021.

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenţi ai clasei a VIII-a prezenţi din totalul absolvenţilor înscrişi: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezenţă a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022

Dintre cei 154.115 elevi prezenţi, 117.507 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022).
23,8% dintre elevi au obţinut medii sub 5, faţă de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 a fost comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) şi egal cu cel din anul 2020 (23,8%).
429 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), faţă de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here