Gen. Sir Stuart Peach avertizează asupra pericolului extinderii războiului din Ucraina în Balcanii de Vest

Foto: Wikimedia Commons

Războiul din Ucraina este o ”provocare” şi nu trebuie lăsat să se extindă în Balcani, a afirmat emisarul special al Regatului Unit pentru Balcanii de Vest, generalul de flotilă aeriană Sir Stuart Peach, într-un interviu acordat agenţiei croate de presă HINA, difuzat vineri, transmite Agerpres. Acesta a mai spus că situaţia din Bosnia-Herţegovina este preocupantă, dar nu reprezintă o criză de securitate.

Războiul pe continentul nostru este o provocare pentru noi toţi şi trebuie să fim pregătiţi să cooperăm pentru a preveni extinderea acestui război în Balcanii de vest, a notat emisarul britanic în interviu. „Lucrez cu prietenii noştri din regiune pentru a împiedica acest scenariu”, a adăugat Stuart Peach.

Acesta a condamnat „războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”, ale cărui „consecinţe tragice pentru populaţia ucraineană sunt clar vizibile”, şi a apreciat că trebuie oferit sprijin „în toate felurile posibile, incluzând aici ajutorul umanitar oferit de Croaţia şi mulţi alţi aliaţi şi prieteni europeni”.

Emisarul britanic, care urma să ia parte vineri la Zagreb la o conferinţă cu tema Marea Britanii şi Balcanii de vest în lumina războiului din Ucraina, a calificat drept preocupantă situaţia din Bosnia-Herţegovina, adăugând că este vorba de o problemă politică şi nu de o criză de securitate. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica transformarea ei într-o criză de securitate”, a spus Peach, salutând totodată recenta creştere a contingentului UE de menţinere a păcii EUFOR de la 600 la 1100 de militari drept o „demonstraţie vizibilă de forţă”.

În Bosnia este tot mai activă o mişcare separatistă a sârbilor bosniaci despre care observatori internaţionali afirmă că beneficiază de un sprijin cel puţin tacit din partea Moscovei, a notat Reuters în februarie.

Emisarul britanic pentru Balcanii de vest a asigurat în interviul pentru HINA că Marea Britanie sprijină toate guvernele din regiune să meargă pe calea integrării euro-atlantice şi să se apropie de UE, ceea ce, a spus el, creează pentru popoarele din regiune cele mai bune perspective ale unui viitor fără războaie.

Mulţi locuitori din Bosnia-Herţegovina şi mulţi alţii din regiune, inclusiv din Croaţia, au încă proaspătă în minte amintirea recentelor războaie, a menţionat el, precizând că una dintre priorităţile mandatului său, început în decembrie, este de a încuraja reglementarea unor probleme ca dispariţiile şi crimele de război.

El a făcut totodată apel la rezolvarea problemei criminalităţii organizate în această regiune.

Stuart Peach – fost preşedinte al Comitetului Militar al NATO – s-a referit pe scurt şi la recenta cădere a unei drone la Zagreb, afirmând că le revine autorităţilor croate să investigheze circumstanţele acestui incident şi exprimându-şi încrederea că acestea pot îndeplini această sarcină. El a mai adăugat că, în calitate de fost oficial al NATO, se abţine să comenteze incidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here