General Motors testează utilizarea ChatGPT la mașinile sale

General Motors explorează utilizările pentru ChatGPT la vehiculele sale, ca parte a colaborării mai extinse cu Microsoft, a declarat un director al companiei pentru Reuters.

”ChatGPT va fi în toate”, a declarat vicepreşedintele GM Scott Miller într-un interviu de săptămâna trecută, potrivit News.ro.

Chatbot-ul ar putea fi folosit pentru a accesa informaţii despre modul de utilizare a caracteristicilor vehiculului ,care se găsesc în mod normal într-un manual al proprietarului, funcţii de program, cum ar fi un cod de uşă de garaj sau pentru a integra programe dintr-un calendar, a spus Miller.

Această schimbare nu se referă doar la o singură capacitate, cum ar fi evoluţia comenzilor vocale, ci înseamnă, în schimb, că clienţii se pot aştepta ca viitoarele lor vehicule să fie mult mai capabile şi mai proaspete atunci când vine vorba de tehnologiile emergente”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al GM.

Ştirea a fost relatată pentru prima dată de site-ul web Semafor, care spunea că producătorul auto american lucrează la un asistent personal virtual care foloseşte modele AI care stau la baza ChatGPT.

La începutul acestui an, Microsoft a anunţat o investiţie de mai multe miliarde de dolari în OpenAI, proprietarul ChatGPT, şi a declarat că îşi propune să adauge tehnologia chatbot-ului în toate produsele sale.

Microsoft, ca şi alte companii mari de tehnologie, şi-a intensificat eforturile de a încorpora mai multă tehnologie în vehicule, de la sisteme de infotainment la conducere automată, la sisteme de operare care controlează performanţa bateriei şi alte multiple funcţii ale unui vehicul.

În 2021, GM a încheiat un parteneriat cu Microsoft pentru a accelera comercializarea vehiculelor fără şofer.

Acţiunile GM au scăzut cu aproximativ 2% vineri, pe fondul unei scăderi mai ample.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here