Georgia a suferit sâmbătă dimineață o pană de curent, care a afectat capitala Tbilisi și mai multe regiuni ale țării, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.
O situație similară a survenit în ziua precedentă și a afectat întreaga țară din Caucaz, fiind soluționată în aproximativ 4-5 ore.
Din cauza penei de curent de sâmbătă, metroul din Tbilisi și-a suspendat operațiunile, iar trenurile de pe rețeaua feroviară națională au fost de asemenea oprite.
Furnizarea de energie electrică a început să fie restabilită lent la Tbilisi la două ore după incident.
Autoritățile nu au comentat deocamdată situația sau posibilele cauze ale acesteia. Totuși, Serviciul de Securitate al Statului din Georgia a lansat o anchetă penală pentru sabotaj în urma celor două pene majore de curent survenite vineri și sâmbătă.
Astfel de sabotaje sunt pasibile în Georgia de pedepse de până la zece ani de închisoare.
Un mort şi 16 răniţi, după ce o maşină a intrat în mulţime la parada Gay Pride de la Berlin












