<< Italia a ales un partid de extremă dreapta la alegerile parlamentare organizate în weekend. Rezultatul indică faptul că italienii sunt nemulțumiți de realitatea țării. Italia are a treia economie ca mărime din Uniunea Europeană, după Germania și Franța, iar realitățile sale economice și sociale sunt foarte diferite de situația din celelalte țări de „vârf” ale continentului, în sensul că economia sa este mai puțin productivă și generează mai multe datorii. Italienii cred, din anumite motive, că Banca Centrală Europeană derulează politici monetare de care beneficiază Germania, care vrea să mențină valoarea monedei euro, fiind creditor net. Italia favorizează o politică foarte diferită, a banilor ieftini, o preferință rezonabilă având în vedere că este un debitor net. O singură bancă europeană nu poate servi ambele interese și nici nu poate împărți cu ușurință diferența. Dar având în vedere dimensiunea Germaniei, performanța sa economică este o componentă masivă a bunăstării financiare a Europei, ceea ce înseamnă că BCE trebuie să susțină poziția germană >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Logica dictează că Italia ar alege un guvern de opoziție dur care vede BCE ca o amenințare la adresa prosperității italiene. Poziția noastră este de mult timp aceea că tensiunea dintre Italia și Germania cu privire la politica monetară ar reprezenta cea mai mare amenințare, poate una fatală, pentru Uniunea Europeană. Având în vedere iarna care vine, politicienii europeni vor proteja interesele propriilor alegători și, prin urmare, vor urma politici divergente. BCE nu va putea armoniza economiile Europei, iar dacă embargoul rusesc persistă, competiția între națiuni va fi intensă. UE a fost creată pentru a asigura pacea și prosperitatea, așa cum proclamă motto-ul său. Pacea este zdruncinată, iar prosperitatea se duce. Alegerile din Italia semnalează o criză.
Între timp, a existat o altă problemă care planează asupra alegerilor: imigrația ilegală. Această problemă e una cu care Europa se confruntă din 2015, când un număr masiv de migranți musulmani au venit pe continent. La acea vreme, politica UE era de imigrație relativ deschisă, dar opoziția era substanțială. Susținătorii politicii considerau că statele membre au obligația morală de a accepta migranți. Dar oponenții au susținut că se aștepta ca statele membre să admită prea mulți migranți și că blocul și susținătorii săi, în special cei din țările bogate, defilează cu superioritatea morală fără să plătească factura.
Pentru a înțelege aceste probleme, aș introduce experiența mea de tânăr imigrant în Statele Unite, lucru pe care l-am mai făcut. Sunt un imigrant și cu siguranță nu mă opun imigrației. În același timp, înțeleg stresul pe care imigranții îl pun asupra sistemului și teama față de imigrație. Această teamă nu poate fi respinsă ca fiind pur și simplu rasism. Costul imigrației este suportat de grupurile cărora le este greu de suportat povara. Cu toate acestea, problema nu este doar financiară. Când imigranții ajung într-o țară, ei nu trăiesc printre cei bogați. În schimb, ei sunt canalizați să trăiască printre cei mai săraci ai societății, unde un apartament abia ar putea fi accesibil.
Imigranții sunt, de asemenea, străini și adesea nu înțeleg țara gazdă. Părinții pleacă adesea la muncă în locuri de muncă manuale, iar copiii lor sunt lăsați să se descurce singuri. Lipsiți de supravegherea părinților, imigranții din aceeași țară se înghesuie și izbucnesc războaie – între evrei și portoricani, irlandezi și negri, italieni și dominicani, pentru a oferi un eșantion de grupuri etnice cu care am crescut. Au fost comise infracțiuni, iar locuitorii au fost atacați și jefuiți în apartamentele lor.
Ideea este că imigrația este o experiență brutală pentru tineri, și o influență și mai oribilă asupra rezidenților care stabiliți acolo cu ani în urmă. A fost, în special, un coșmar pentru bătrâni. Cine putea, pleca. Cine nu, rămânea în casă. Aceasta a fost experiența imigranților și a fost și experiența clasei muncitoare și a pensionarilor. Nu a fost vina nimănui, cu excepția celor care au susținut această politică fără să înțeleagă ce înseamnă imigrația pe scară largă și nu au încercat să atenueze criza pe care a provocat-o.
Am observat un model la New York, pe care îl văd în Europa și în alte părți. Cei mai pasionați susținători ai imigrației nu locuiesc în cartierele în care se stabilesc imigranții și nici nu au nicio idee despre ce va avea ca rezultat conflictul culturilor sau ce fac adolescenții nesupravegheați. Dacă nimic din toate acestea nu se întâmplă în cartierele lor, nu înseamnă că sunt indiferenți la haos; ci că pur și simplu nu pot înțelege.
Creșterea ostilității față de imigranți, în Europa, se va accentua atunci când imigranții vor fi trimiși în cele mai sărace cartiere din țările cele mai sărace. Nu mă confundați cu un oponent al imigrației. Sunt aici, în America, în calitate de imigrant. Dar sunt, de asemenea, conștient că nu există niciun memorial cu numele celor care au plătit pentru asta.
Problema imigrației există în toate țările. Dar în Europa, este mai dezbinătoare. America este o națiune de imigranți și toți avem un strămoș care a venit aici sau a fost adus aici, cu excepția nativilor americani, care au fost cei care au plătit pentru primul val. Dar înțeleg poziția Italiei cu privire la imigrație, care poate fi rezumată astfel: „Lasă-i pe toți să meargă în Germania”. Și aici se întâlnesc problemele economice și cele ale imigrației, creând o nouă problemă puternică, alimentată de disprețul adus celor care se opun imigrării de către clasele superioare morale. UE va fi „sfâșiată” de aceste probleme, la fel și alte țări. >>
Cum a primit Europa rezultatele alegerilor din Italia: Susţinere în Est şi avertismente în Vest
