Fotbal | Cele 48 de echipe de la CM 2026 au transmis loturile finale la FIFA

Sursa foto: aa.com.tr

Toți cei 1.248 de jucători ai celor 48 de echipe care vor participa la Cupa Mondială FIFA 2026 au fost confirmați în urma depunerii listelor finale ale loturilor către FIFA, a anunțat marți forul de conducere al fotbalului mondial, informează Xinhua, citată de Agerpres.

Lionel Messi (Argentina), Cristiano Ronaldo (Portugalia) și Guillermo Ochoa (Mexic) vor juca în a 6-a lor campanie la Cupa Mondială, în timp ce Capul Verde, Curacao, Iordania și Uzbekistanul vor evolua în premieră la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie – 19 iulie).

La turneul final se vor juca un număr record de 104 meciuri, cu finala prevăzută în data de 19 iulie, pe MetLife Stadium din East Rutherford (New Jersey).

”Listele confirmate ale loturilor subliniază amploarea și atractivitatea durabilă a turneului, cu 357 de jucători care se întorc după cel puțin o participare anterioară la Cupa Mondială FIFA. Aproximativ 891 de jucători vor experimenta competiția pentru prima dată, subliniind atât continuitatea, cât și reînnoirea la nivel global”, a declarat FIFA.

Portarul scoțian Craig Gordon va fi cel mai în vârstă jucător de la turneu, la 43 de ani și 162 de zile, în timp ce mexicanul Gilberto Mora va fi cel mai tânăr, la 17 ani și 240 de zile. La începutul turneului vor fi 22 de jucători sub 20 de ani și 7 jucători cu vârsta de 40 de ani sau peste.

David Beckham va avea propria stea pe Aleea Celebrităților de la Hollywood