<< Am stat pe un balcon din Varșovia, săptămâna trecută, pentru a privi râul Vistula. Vistula se întinde în lungime și adâncime, fiind gardianul Varșoviei dinspre est. Polonia a cunoscut amenințări existențiale din toate direcțiile. În secolul al XX-lea, pericolul a venit din Germania, la vest, și din Rusia, la est. Polonia a fost cândva un imperiu, dar pentru o mare parte a istoriei sale recente a fost o victimă. Iar Vistula este locul în care trebuie să ne amintim un episod care poate că nu a dus la cele mai multe decese poloneze, dar care totuși exemplifică brutalitatea și trădarea care s-au abătut asupra țării nu cu mult timp în urmă >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< În 1945, Germania se prăbușea. Un cvasi-guvern din Polonia, numit Comitetul Lublin, a renăscut după ce a fost distrus, pregătindu-se să construiască un guvern polonez liber și să permită Poloniei să preia controlul asupra destinului său. Viitorul Poloniei fusese discutat pe larg la întâlnirile celor trei mari lideri – Roosevelt, Churchill și Stalin. Roosevelt și Churchill erau în favoarea Comitetului Lublin. Stalin era îngrozit. Pentru Stalin, era esențială o Polonie pro-sovietică sau cel puțin controlată de sovietici. Atunci, ca și astăzi, obiectivul rusesc era profunzimea strategică. Moscova aproape căzuse în „mâinile” germanilor, salvată fiind doar de iarnă și de distanță. Controlul asupra Poloniei era pur și simplu o chestiune de siguranță. Moscova dorea, așadar, înlocuirea Comitetului de la Lublin cu un guvern comunist aflat sub control rus.
Roosevelt și Churchill s-au opus, dar aveau percepții diferite față de Stalin și de modul în care trebuia tratat. Churchill l-a văzut pe Stalin drept pericolul moral și strategic pentru planul lor de a răspândi democrația liberală la est. Roosevelt credea că, orice ar fi, Stalin trebuia să fie convins că, în primul rând, Comitetul de la Lublin nu va reprezenta o amenințare pentru Rusia. Roosevelt credea profund în puterea relațiilor personale, până la punctul în care puteau copleși imperativele geopolitice. Nu cred că era naiv, dar credea că Stalin avea puterea militară și că singura opțiune viabilă era să încerce să-l convingă de faptul că SUA și Marea Britanie nu au intenții rele. Ceea ce lor li se părea benign, pentru Stalin reprezenta o amenințare de moarte. Chiar și așa, Stalin a indicat în mod vag faptul că Comitetul de la Lublin va fi respectat.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când rușii se apropiau de Varșovia, dinspre est, armata poloneză, o forță de rezistență din interiorul Varșoviei, s-a ridicat împotriva germanilor. În acel moment, Stalin a oprit înaintarea Rusiei. Explicația lui a fost că forțele ruse trebuiau să se regrupeze și să fie reaprovizionate. Varșovia era de luat de către Stalin. Poate că ar fi fost nevoie de ceva reorganizare, dar armata rusă s-a oprit săptămâni întregi. Germanii au făcut măcelul pentru care erau faimoși, distrugând Armata Internă și permițând Rusiei să intre în Varșovia ca singura forță capabilă să guverneze. Comitetul de la Lublin a fost dat la o parte și a fost impus un partid comunist subordonat Rusiei, care a rămas la putere până la căderea Uniunii Sovietice. Cu alte cuvinte, Stalin s-a oprit pentru a-i oferi lui Hitler timp să-i măcelărească pe inamicii polonezi ai lui Stalin și, odată terminată treaba, Stalin a avansat într-un oraș devastat.
Aici a început Războiul Rece. Stalin nu avea încredere în Churchill sau Roosevelt. În opinia sa, Rusia plătise prețul pentru zdrobirea lui Hitler – în ciuda faptului că el se aliase cu Hitler pentru a invada și a împărți Polonia, în 1939. Roosevelt credea că poate construi o încredere personală cu Stalin, pentru a evita conflictul, care a fost poate singura cale posibilă, din moment ce o pătrundere militară occidentală în Polonia era imposibilă. Îndoielile profunde cu privire la Rusia au fost „înghețate” într-o neîncredere pe termen lung și au creat 46 de ani de conflict.
Când am ieșit pe acel balcon din Varșovia, cu un cocktail în mână, nu știam că acesta era râul în spatele căruia se oprise Stalin, iar în spatele meu era orașul în care „salutase” masacrarea polonezilor de către Hitler. Am văzut un râu adânc și înșelător de calm, dar nu am putut vedea sângele care fusese vărsat pentru a asigura adâncimea strategică a Rusiei. Ironia este că ajunsesem la Varșovia pentru a aborda provocarea strategică prezentată, în 2022, de Rusia în Ucraina, efortul masiv polonez de a susține rezistența ucraineană și prezența propriei mele țări în Polonia, furnizând arme Ucrainei și cu Divizia aeropurtată 82.
Rusia continuă să caute profunzime strategică în toți acești ani care s-au scurs și continuă competiția pe care a început-o pe malul Vistulei. Rusia a pierdut Polonia, iar acum duce un război pentru a pune stăpânire pe Ucraina. Nu mai are o Germanie care să-i facă treaba murdară. Dar este important să ne amintim modul în care Rusia își urmărește imperativele: ceea ce Moscovei îi trebuie și generează principiile sale de funcționare. Nu poate renunța la căutarea profunzimii strategice și nici nu o poate obține fără absența cruzimii, pe care o cere realitatea. Dar istoria are un mare simț al umorului și cere răbdare. Câtă răbdare poate mobiliza Ucraina este, desigur, neclar. Iar de câte ori trebuie Rusia să joace același joc, este chiar și mai neclar. >>
