George Friedman | Locul lui Trump în ciclurile politice ale SUA

Sursa: Facebook

Așa cum am scris în cea mai recentă carte a mea, „The Storm Before the Calm”, avem tendința de a folosi președințiile ca repere pentru a ne orienta în timp, dar ar fi o greșeală să credem că președinții și politicile sunt adevărații agenți ai schimbării. În realitate, adevăratul arbitru al schimbării e timpul, iar ceea ce definește cu adevărat o epocă sunt forțele care se impun asupra președinților, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.

<< Președinții sunt aleși în concordanță cu presiunile care deja există și guvernează, iar asta ca răspuns la aceste presiuni. Din moment ce Statele Unite sunt o democrație, acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Dar chiar și în democrații, există convingerea că președinții sunt actori liberi și, ca atare, modelează istoria. Totuși, acest lucru nu este adevărat. În istoria politică a SUA, tiparul normal este ca la finalul unui ciclu de 50 de ani să fie aleși președinți „ineficienți”, iar președințiile lor să existe într-un haos social și economic. De obicei, acești președinți, fără a fi vina lor, își pierd capacitatea de a guverna. Iar în următoarele alegeri, este ales un președinte care poate schimba direcția și poate îndrepta țara pe un nou drum.

Andrew Jackson – al doilea astfel de președinte după George Washington – și-a construit președinția în jurul vastului val de coloniști (și al finanțelor asociate) care deja căpăta formă. Franklin Roosevelt și-a modelat președinția în jurul Marii Depresiuni, redefinind modul în care funcționa economia și pregătind țara pentru război. Ronald Reagan s-a confruntat cu circumstanțe economice catastrofale cauzate de lipsa capitalului și a cererii, precum și cu eșecuri militare întinse în Orientul Mijlociu. Înainte de o tranziție ciclică, trebuie să existe un președinte care să conducă o țară în criză. Succesorul său se ocupă de reconstrucția țării.

Pentru a înțelege presiunile cu care se va confrunta președintele ales Donald Trump, trebuie să ne amintim mai întâi că niciun președinte nu este liber să facă tot ceea ce consideră el mai bine. În opinia mea, Trump nu a câștigat alegerile pe baza economiei, așa cum se crede în general. Opoziția sa față de concentrarea pe problemele războiului cultural l-a aliniat cu opinia publică, iar acolo unde ar fi putut obține o victorie restrânsă pe baza economiei, a câștigat o victorie generală pe aceste probleme culturale. Este ciudat că sondajele nu au recunoscut acest lucru; înainte de alegeri, sondajele monitorizaseră constant acest aspect. Prin urmare, s-ar putea ca principalele probleme pe care s-a bazat campania lui să nu-l constrângă. Alte probleme au legătură cu eliberarea economiei de constrângeri, reexaminarea chestiunilor militare și a alianțelor Statelor Unite și, în cele din urmă, cu eliberarea SUA de doctrinele administrației precedente.

Primul impact al lui Trump va fi încercarea de a redefini normele culturale. De asemenea, va încerca să schimbe schemele fiscale pentru corporații. Și, probabil cel mai important, va încerca să modifice relațiile economice, politice și militare cu aliații. El va impune reguli economice noi pentru comerțul internațional, va pune un accent mai mare pe interesele Statelor Unite și va reconsidera angajamentele externe cu aliații. Acest lucru nu înseamnă că va fi un naționalist rigid, ci că va cere schimbări în relațiile pe care le consideră dezechilibrate și riscante pentru Statele Unite.

Când analizăm forțele care îi modelează politicile, toate aceste lucruri sunt realizabile, dar el va întâmpina inevitabil o rezistență neașteptată, pe măsură ce costurile vor deveni evidente. Vom vedea modele economice și militare noi și o politică externă diferită. Acest lucru poate părea banal, dar este, de fapt, o schimbare radicală, una care abordează obligațiile SUA în întreaga lume. Mai simplu spus, el a fost ales pentru a redefini dinamica internă a țării, pentru a schimba economia și pentru a redefini obligațiile militare.

Un președinte de tranziție, precum Reagan, Roosevelt sau Jackson, tinde să aducă schimbări care sunt adesea disprețuite de către establishment până când devin de succes. Nu e nvoie să fi susținut alegerea lui Trump pentru a înțelege cum se vor desfășura lucrurile. >>

George Friedman | Sub Trump, SUA vor continua să sprijine Ucraina, dar Europa va prelua conducerea