<< Rușii au inițiat un atac aerian cencentrat asupra Ucrainei, axat pe utilizarea dronelor. Ținta este infrastructura civilă și industrială, în primul rând sistemele electrice și cele conexe. Intenția atacului este de a submina supraviețuirea în orașe prin limitarea transportului de alimente, încălzirii și așa mai departe, pentru a-i determina pe ucraineni să se predea sau să-și slăbească atât de mult apărarea încât un atac la sol să poată pătrunde cu succes și cuceri teritoriul. Dacă asta nu va reuși, atacul poate avea și o dimensiune psihologică, provocând victime civile semnificative, creând dificultăți majore și provocând capitularea unor orașe individuale sau chiar a întregii țări. Se dorește să fie o strategie mai ieftină și mai eficientă decât utilizarea infanteriei în masă >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Totuși, problema cu această strategie este că ea a mai fost încercată înainte și a eșuat constant. Germanii au încercat să forțeze capitularea britanicilor prin bombardarea concentrată a Londrei, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Pagubele și pierderile au fost substanțiale, dar britanicii nu s-au predat. Mai târziu, în timpul războiului, americanii și britanicii au lansat atacuri aeriene combinate menite să rupă moralul civililor și să distrugă infrastructura germană. Au eșuat. Într-adevăr, raportul Strategic Bombing Survey, întocmit după război, a arătat că producția germană de fapt a crescut în timpul și după atacurile aeriene.
În Vietnam, Statele Unite au condus campanii aeriene menite să deterioreze puterea industrială a Vietnamului de Nord. Spre sfârșit, Hanoi a fost atacat de devastatoarele
B-52, care erau mai puțin precise și au făcut mult mai multe victime civile. Vietnamul de Nord nu a capitulat.
Fiecare dintre aceste atacuri a fost efectuat de piloți antrenați și motivați din aeronave excelente (pentru acea vreme). Motivele eșecurilor au avut un oarecare numitor comun. Atacurile asupra orașelor s-au concentrat pe utilizarea aeronavelor, făcându-le vulnerabile la apărarea aeriană. Informațiile privind locația fabricilor și a altor infrastructuri au fost imprecise și, prin urmare, atacurile aeriene nu au reușit să-și atingă țintele. Avioanele și munițiile au fost periodic indisponibile, ceea ce i-a oferit inamicului ceva spațiu de respirație. Și poate cel mai important, atacurile au generat un spirit de rezistență în rândul populației, ceea ce a însemnat că victimele cauzate de atacuri au redus presiunea asupra guvernului de a capitula. Populația a calculat că atacurile aeriene nemiloase ar însemna o pace mai nemiloasă. Unii au spus chiar că Blitz-ul l-a salvat pe Churchill. Toate acestea merg împotriva puterii de recuperare a inamicului. Daunele pot fi reparate, iar o distrugere totală doar pe calea aerului este dificilă.
Atacurile aeriene concentrate au fost folosite rar împotriva forțelor terestre. Avioanele folosite erau în mare parte avioane de luptă, care puteau aveau mai multă precizie. Acest lucru a făcut necesară dispersarea forțelor terestre, dar asta a făcut ca bombardamentele de tip covor să fie prea puțin eficiente și să facă avioanele vulnerabile la tirul de la sol.
Atacul aerian al Rusiei asupra infrastructurii ucrainene și a concentrărilor urbane are un avantaj față de atacurile anterioare: dronele au un grad de precizie. Problema este însă că identificarea țintelor se bazează pe informații, care pot deveni obsolete chiar în decursul unui zbor. Mai mult, informația este colectată într-un mediu urban cu multă dezordine. Iar în mediul tehnologic actual, e mai probabil ca dronele să fie doborâte decât fusese cazul cu avioanele din războaiele anterioare.
Cel mai important punct este că puterea aeriană, în cele mai bune circumstanțe, nu poate captura și păstra teritoriul. Pentru asta, trebuie desfășurate forțele terestre. Dronele pot sprijini campanii la sol, așa cum a făcut-o puterea aeriană în al Doilea Război Mondial și în Vietnam, dar decalajul dintre informații și acțiune face sprijinul mai dificil sprijinul pentru atacurile la sol.
Prin urmare, rușii depind de un asalt terestre ulterior, care să combine artileria și infanteria. Problema este că infanteria poate fi dispersată și înfiptă pe spații largi, așa cum este astăzi. Lupta urbană împotriva unui inamic familiarizat cu condițiile de la sol reprezintă o provocare. Șansele ca puterea aeriană să poată ușura această problemă sunt la fel de mici precum au fost în al Doilea Război Mondial sau în Vietnam. Vor trebui să intre forțele terestre, iar o bună parte din forța de apărare nu va fi eliminată de atacul aerian. Se vor afla în situația clasică a infanteriei la atac: înfruntând contra-focul de la un inamic bine înfipt. Se poate face, dar aș argumenta că proaspăt antrenata infanterie rusă nu se va potrivi cu forțele ucrainene însângerate. Puterea aeriană, cu excepția celei nucleare, este o dimensiune necesară, dar insuficientă a războiului. >>
Va exista un tribunal special pentru Putin? Factorii care fac acest caz atât de complicat
