Germania a finanţat în Ucraina un centru de producţie a protezelor pentru amputaţii de război

Sursa foto: Wikipedia

Un centru de producţie a protezelor destinate răniţilor de război ucraineni care au suferit amputaţii în urma conflictului armat a fost inaugurat vineri în oraşul ucrainean Liov, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul german al dezvoltării, Svenja Schulze (foto), relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Conform estimărilor ucrainene, aproximativ 100.000 de persoane au suferit amputaţii ale membrelor în primii doi ani de război cu Rusia.

Unitatea de producţie a protezelor deschisă la Liov a fost finanţată de guvernul german cu 1,8 milioane de euro şi face parte dintr-un centru ortopedic mai larg, unde sunt de asemenea instruiţi specialişti în domeniu şi care este conectat la un centru de reabilitare.

„Acesta este un loc al speranţei, un loc al puterii”, a încurajat ministrul german la ceremonia de deschidere a centrului. Prea multe persoane şi-au pierdut picioare sau braţe sau chiar viaţa din cauza minelor, grenadelor ori a clădirilor prăbuşite în timpul luptei Ucrainei împotriva invaziei ruse, a remarcat Svenja Schulze. „Dar ceea ce putem vedea aici este că ucrainenii nu sunt descurajaţi”, a adăugat ea.

Aproximativ 1.200 de proteze ortopedice vor fi fabricate anual în noul centru de la Liov, unde Germania a finanţat de asemenea echipamente de producţie în valoare de circa 600.000 de euro, iar, potrivit ministrului german, va fi astfel triplată capacitatea de producţie de care dispune Ucraina.

VIDEO | Mii de fermieri polonezi au protestat la Varşovia faţă de „Otrava Verde”, nemulţumiţi de reglementările europene în materie de mediu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here