Germania renunță la o lege controversată privind încălzirea locuințelor. Cetățenii vor decide cum își încălzesc locuințele

Sursa foto: Pexels.com

Conservatorii și social-democrații la putere la Berlin au anunțat marți că au ajuns la un acord privind o nouă legislație privind eficiența energetică a clădirilor, îngropând practic o lege controversată introdusă de fostul ministru german al mediului, ecologistul Robert Habeck, notează AFP, citată de Agerpres.

Intrată în vigoare în 2024, această lege susținută de Verzii din coaliția cancelarului Olaf Scholz prevedea ca orice nouă instalație de încălzire să funcționeze în proporție de cel puțin 65% cu energii regenerabile.

Aceste obiective ambițioase de mediu au fost, însă, percepute de o mare parte a populației ca fiind costisitoare, prea birocratice, totul însoțit de punere în aplicare complexă, considerată prea grăbită.

‘Toate metodele de încălzire sunt din nou posibile’, a declarat șeful grupului parlamentar conservator, Jens Spahn, într-o conferință de presă cu liderul parlamentarilor social-democrați, Matthias Mirsch, pentru a prezenta acordul lor.

Un proiect de lege urmează să fie finalizat până la Paștele catolic (5 aprilie), iar noua legislație este așteptată să fie adoptată până la 1 iulie.

‘Încălzirea va deveni din nou o chestiune privată. Cetățenii vor avea din nou libertatea de a decide singuri cum își încălzesc locuințele. Eliminăm constrângerile și birocrația inutilă a vechilor legi ale lui Robert Habeck’, a adăugat Spahn.

Conform termenilor acordului încheiat marți între partidele din coaliția cancelarului conservator Friedrich Merz, fiecare va putea să-și aleagă noul sistem de încălzire după cum consideră de cuviință: petrol, gaz.

Se prevede doar introducerea unei ‘cote bio’. De exemplu, pentru încălzirea pe gaz, un anumit procent de așa-numit gaz verde, biometan care protejează clima, va trebui să fie amestecat cu gazele naturale.

Conform acordului, această ‘cotă bio’ trebuie să fie de cel puțin 10% începând cu 2029, apoi să crească în trei etape până în 2040.

Acordul încheiat marți a fost imediat criticat de organizațiile de mediu precum Greenpeace, deoarece Germania riscă să nu își îndeplinească obiectivele privind schimbările climatice pentru 2030 și 2045.

‘Cu aceste modificări, guvernul oferă un cadou uriaș industriei combustibililor fosili, slăbește semnificativ protecția consumatorilor și îngroapă protecția climei în sectorul construcțiilor’, a afirmat Greenpeace.

Pompele funebre, una dintre puținele industrii din Rusia care se dezvoltă armonios. În al cincilea an de război, se înmulțesc sicriele de carton, crematoriile, înmormântările laice și cele „nepatriotice”