Germania respinge apelul lui Trump în dosarul iranian: „Avem puncte de vedere diferite”

Sursa: Facebook

Germania, o ţară semnatară Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, intenţionează ”să salveze” acest text, în pofida apelului lui Donald Trump de a ieşi din el, a anunţat vineri Guvernul german, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Avem puncte de vedere diferite pe tema acordul nuclear între Statele Unite şi statele europene” semnatare ale textului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe într-o conferinţă de presă obişnuită.

Preşedintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe europeni să iasă din Acordul de la Viena, pe care iranienii au început să-l părăsească.

”Vrem să folosim toate posibilităţile oferite de acord pentru a avansa către o soluţie diplomatică”, a subliniat vineri purtătorul de cuvânt.

”Obiectivul nostru este să salvăm acordul, pentru că noi rămânem convinşi de faptul că este un instrument bun în împiedicarea Teheranului de a se dota cu o eventuală armă nucleară”, a adăugat el.

El a îndemnat Teheranul ”să revină în cadrul angajamentelor sale” şi să renunţe la ceea ce a prezentat duminică drept a ”cincea şi ultima fază” a planului său de reducere a angajamentelor pe care şi le-a asumat în domeniul nuclear şi la anunţul că nu se mai simte obligat să-şi limiteze ”numărul centrifugelor”.

Franţa şi preşedintele Consiliului Eueopean Charles Michel au apărat joi Acordul de la Viena, în care rămân parte cinci ţări – China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania, după ce Statele Unite s-au retras în mai 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here