Guvernul își asumă răspunderea pe bugetul de stat, legea asigurărilor sociale și modificarea OUG 114

Ludovic Orban. Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Guvernul îşi va angaja răspunderea asupra legii bugetului de stat, legii asigurărilor sociale pe anul 2020 şi asupra modificării OUG 114, potrivit unei decizii luate în Biroul Executiv al PNL, au declarat luni, pentru Agerpres, surse liberale.

Sursele citate au precizat că, „în principiu”, pe data de 23 decembrie, Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament asupra legii bugetului de stat, legii asigurărilor sociale pe anul 2020 şi asupra modificării OUG 114.

Conform surselor citate, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a fost mandatat să discute cu partidele partenere calendarul asumării răspunderii.

Biroul Executiv al PNL s-a reunit, luni, la Palatul Parlamentului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here