Premierul Starmer a prezentat scuze pentru scandalul adopțiilor forțate petrecute zeci de ani în Regatul Unit

Sursa foto: aa.com.tr

Premierul britanic Keir Starmer a prezentat joi scuze pentru rolul statului în scandalul adopțiilor forțate a peste 185.000 de copii născuți de mame necăsătorite, care au avut loc timp de zeci de ani după cel de-al Doilea Război Mondial în Regatul Unit, relatează AFP, citată de Agerpres.

‘Rușinea nu este a voastră, nu a fost niciodată a voastră, este a noastră. Spun asta în numele întregii țări, spun asta fiecărei persoane afectate: ne pare profund și sincer rău’, a declarat premierul în Parlament.

‘Ceea ce li s-a întâmplat…nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Este o pată pe istoria noastră’, a insistat el.

Peste 185.000 de copii născuți de mame necăsătorite au fost adoptați între 1949 și 1976 în Anglia și Țara Galilor, conform unei evaluări din 2022 a comisiei parlamentare pentru drepturile omului.

Aceste adopții, ‘care au continuat și după acești ani’, potrivit prim-ministrului, au avut loc pe fondul stigmatizării femeilor care aveau copii în afara căsătoriei la acea vreme.

‘Copiii au crescut crezând că nu sunt doriți, mamele au fost acuzate de imoralitate’ și ‘nu este vorba despre acte izolate sau accidentale’, a spus Keir Starmer, subliniind ‘un sistem înrădăcinat în cadrul autorităților locale, al organizațiilor voluntare și religioase și al serviciilor de sănătate și sociale’.

Premierul s-a întâlnit anterior pe Downing Street cu mame și copii care au fost victime ale acestor adopții forțate. El a salutat ‘curajul lor extraordinar’.

Alte țări, precum Irlanda și Australia, care au experimentat practici similare, au emis în trecut scuze oficiale și au implementat programe de despăgubire pentru victime.

În iunie 2014, Irlanda a lansat o anchetă națională privind căminele catolice care au găzduit tinere mame, în urma relatărilor despre înmormântarea anonimă și neclară a 800 de copii la una dintre aceste instituții, între 1925 și 1961.

Prim-ministrul britanic nu a anunțat joi compensații financiare, ci mai degrabă crearea online a unui ‘punct de acces unic pentru localizarea arhivelor’, pentru a ajuta victimele să își afle trecutul și să își găsescă originile.

O consultare va fi organizată pentru a se asigura că arhivele existente sunt ‘păstrate timp de 100 de ani, astfel încât acestea să rămână accesibile pe toată durata vieții celor afectați’.

Marine Le Pen recunoaște că nu va putea candida dacă va fi condamnată să poarte brățară electronică