Guvernul ucrainean a aprobat un plan de reconstrucţie, în doi ani, a Centralei Kahovka

Guvernul ucrainean a aprobat marţi un plan de reconstrucţie al Centralei Hidroelectrice Kahovka, distrusă în iunie, anunţă marţi Executivul de la Kiev într-un comunicat, relatează CNN, citat de News.ro.

O restaurarea a sistemelor de irigare în sudul Ucrainei este importantă în agricultura ucraineană, iar centrala kahovka va continua să joace un rol-cheie, a subliniat într-o şedinţă de Guvern premierul Denîs Şmîhal.

”Proiectul va dura doi ani. În prima etapă, vom proiecta toate structurile de inginerie şi vom pregăti baza necesară restaurării”, a anunţat el.

”A doua etapă va începe după eliberarea teritoriilor în care se află centrala. Ea implică lucrări de construcţie propriu-zisă”, a continuat el.

Proiectul urmează să fie coordonat de către Ministerul ucrainean al Economiei, iar clientul va fi compania de stat Ukrhydroenergo, a precizat el.

Decizia pregătirii retaurării a fost luată în urma unor  consultări cu experţi, a anunţat Şmîhal.

O reconstruire a centralei Kahovka este în beneficiul sectoarelor agriculturii şi energetic, a subliniat el.

Barajul care alimentează centrala, în regiunea Herson, s-a spart la 6 iunie şi a cauzat inundaţii devastatoare şi o catastrofă ecologică, potrivit Kievului.

Peste 100 de persoane au murit în această catastrofă, potrivit autorităilor ucainene.

Cauza spargerii barajului nu a fost stabilită încă – dacă barajul a fost ţinta unui atac în Războiul rus din Ucraina sau dacă a cedat structural.

Ucraina acuză Rusia de faptul că a aruncat în aer barajul.

Autorităţile ucrainene, în frunte cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia de un ”ecocid” prin aruncarea barajului în aer.

Experţi în mediu îndeamnă comunitatea internţaională să recunoască această distrugere la scară mare a mediului drept o crimă internţaională, care să fie anchetată de către Curtea Penală Internţaională (CPI).

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here