Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a avertizat vineri că ostaticii israelieni vor fi supuși ‘acelorași riscuri’ ca și propriii luptători în fața trupelor israeliene care se pregătesc să lanseze o ofensivă asupra orașului Gaza, relatează AFP, citată de Agerpres.
‘Vom avea grijă de prizonieri (ostatici, n.red.) cât de bine putem, iar aceștia vor fi cu luptătorii noștri în zonele de luptă și confruntări, supuși acelorași riscuri și acelorași condiții de subzistență’, se arată într-un comunicat difuzat de mișcarea islamistă palestiniană.
‘Pentru fiecare captiv ucis în agresiune, vom publica numele, fotografia și dovada morții’, se adaugă în textul atribuit purtătorului de cuvânt al brațului armat al Hamas, cunoscut sub numele de război Abu Obeida.
După aproape doi ani de război declanșat de atacul fără precedent al Hamas în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023, guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să se pregătească pentru o ofensivă majoră iminentă asupra orașului Gaza, cu scopul declarat de a anihila Hamas și de a recupera toți ostaticii încă deținuți în Fâșia Gaza.
Dintre cei 251 de ostatici răpiți în timpul atacului din 7 octombrie, 47 sunt în Fâșia Gaza, dintre care aproximativ 20 ar fi în viață.
Conform unei estimări a ONU, aproximativ un milion de palestinieni se află în orașul Gaza, pe care armata israeliană l-a declarat oficial vineri ‘zona de luptă’, notează AFP.














