Hantavirus | Un spital italian va analiza probele recoltate de la un bărbat de 25 de ani plasat în carantină

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Cel mai important spital de boli infecțioase din Italia a anunțat marți că va examina probele biologice prelevate de la un bărbat plasat în carantină după ce a intrat în contact cu o femeie care a murit ulterior din cauza infecției provocate de un hantavirus, informează Reuters, citată de Agerpres.

Agenția de presă ANSA raportase anterior că bărbatul în cauză – un tânăr de 25 de ani din regiunea Calabria, din sudul Italiei – prezenta deja simptome și a fost spitalizat.

El s-a aflat pentru scurt timp în același avion cu o femeie care a murit ulterior din cauza acestui virus. Femeia a fost dată jos dintr-un avion al companiei KLM înainte ca acesta să decoleze din Johannesburg.

ANSA raportase puțin mai devreme că bărbatul italian a fost transferat deja la spitalul Spallanzani din Roma, însă reprezentanții unității medicale au negat informația și au transmis apoi clarificări, precizând că așteptau doar sosirea probelor sale biologice pentru ca acestea să fie analizate.

Hantavirusurile sunt răspândite în principal de rozătoare infectate, însă ele se pot transmite și între oameni în anumite cazuri rare, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Boala începe de obicei cu simptome asemănătoare gripei, precum febră și stare de oboseală, ce apar la aproximativ una-opt săptămâni după expunere.

Un focar de hantavirus a fost asociat recent cu nava de croazieră MV Hondius, care a ancorat în Insulele Canare din Spania (pentru debarcarea pasagerilor – n.red.) în urma unei expediții polare care pornise din Argentina. Vasul a plecat între timp spre Țările de Jos.

OMS a actualizat bilanțul cazurilor confirmate în acest focar, dezvăluind că numărul acestora a ajuns la nouă. OMS a precizat că și alte cazuri ar putea să apară în perioada următoare din cauza perioadei lungi de incubație a virusului, dar a subliniat că nu este vorba despre o pandemie și că această situație nu seamănă deloc cu cea provocată de COVID-19.

Hantavirus | Recomandările OMS: 42 de zile de izolare pentru persoanele considerate cazuri de contact, la domiciliu sau într-o unitate medicală specializată