<< Propagandista Margarita Simonian a susținut public acțiunile ofițerului de securitate care i-a tăiat urechea unuia dintre teroriștii reținuți în urma atacului terorist de la Crocus. „Aceasta nu este Norvegia”, a justificat ea metodele violente de Ev Mediu. Adevărul este că, pe an ce trece, Rusia este tot mai departe de Norvegia și tot mai aproape, ca metode și ideologie, de organizațiile teroriste fundamentaliste. Nu este de mirare faptul că Moscova a stabilit cele mai calde relații cu multe dintre ele. Acest material ajută la a înțelege care teroriști sunt prieteni ai Kremlinului și care îi sunt inamici >>, notează The Insider.
<< În Rusia, pe canalele federale se fac apeluri zilnice la uciderea în masă a civililor ucraineni și distrugerea orașelor ucrainene. Forțele de securitate nu ezită să tortureze și să mutileze suspecții în fața camerelor de luat vederi, iar șefii presei de stat, la rândul lor, nu ezită să difuzeze aceste înregistrări pe canalele TV. Teroarea de stat deschisă aduce Rusia din ce în ce mai aproape nu atât de RPDC sau Iran, cât de organizațiile teroriste. Cele mai multe dintre acestea au devenit de fapt aliate ale oficialilor ruși
Axa șiită: Hezbollah și Houthi
În 2015, Rusia a intrat în războiul din Siria de partea forțelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad. Evident, aceste forțe erau deja epuizate după de ani de lupte și dezertări în rândul soldaților și ofițerilor. Prin urmare, diverse formațiuni șiite sponsorizate și înarmate de Iran au devenit atunci probabil principalii aliați ai rușilor. Victoria rebelilor în războiul din Siria amenința Iranul cu pierderea principalului său aliat din lumea arabă. Prin urmare, Teheranul nu a cruțat nici bani, nici oameni pentru a menține la putere regimul prietenos al lui Assad. Șiiți irakieni îndrăgostiți de propaganda religioasă a Iranului, refugiați șiiți din Afganistan, pe care Teheranul i-a transformat cu forța în carne de tun, voluntari iranieni și militari de carieră au plecat în Siria. Dar cea mai proeminentă dintre milițiile șiite a fost gruparea libaneză Hezbollah.
În multe țări democratice este recunoscută drept grupare teroristă, dar pentru ruși este un partener de încredere. Implicată în asasinarea unor diplomați, deturnări de avioane, bombardarea unor spații publice, luări de ostatici și, probabil, și trafic de droguri, Hezbollah a stabilit legături strânse cu Rusia încă de la începutul prezenței militare ruse în Siria. Acum, aceste legături depășesc cu mult cooperarea strict militară și includ operațiuni comune cu flota din umbră de petroliere (cu ajutorul cărora este distribuit petrolul rus și iranian, aflat sub sancțiuni în întreaga lume), spălarea banilor obținuți din infracțiuni și alte chestiuni de-a dreptul mafiote.
Apropo, cu ajutorul schemelor de legalizare și transfer de bani, create de Rusia și Hezbollah, este finanțat un alt aliat șiit și partener al Moscovei – gruparea yemenită Ansar Allah, mai cunoscută sub numele de houthi. Houthii și rușii au în comun nu numai ura față de lumea occidentală, ci și înclinația spre glorificarea actelor teroriste, credința în propria lor misiune specială și dependența de armele iraniene. În mod tradițional, Rusia blochează rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU care vizează impunerea de sancțiuni împotriva houthi și chiar a încercat să conteste includerea grupului pe lista americană a organizațiilor teroriste.
Mai mult, toate acestea s-au întâmplat încă dinainte de invadarea Ucrainei și izolarea definitivă a Rusiei. Acum, relațiile dintre regimuri au devenit și mai strânse. Houthii au fost deja desemnați de propaganda rusă drept unul dintre principalii aliați în „lupta pentru o lume multipolară”. Răpiri, deportări, torturi, masacrarea unor oameni neînarmați – toate acestea sunt semnătura caracteristică a lui Ansar Allah și au loc în timpul invaziei rusești din Ucraina.
Cele două tabere sunt atât de apropiate încât houthii chiar au promis să nu atingă navele rusești care călătoresc prin Marea Roșie, în ciuda războiului pe care l-au început împotriva flotelor comerciale din aproape întreaga lume. Acest război a fost un răspuns asimetric la luptele Israelului împotriva Hamas din Fâșia Gaza. Cu ajutorul său, houthii vor să forțeze țările occidentale să renunțe la sprijinul acordat statului evreu. Pe lângă Rusia, și China a primit onoarea îndoielnică de a figura pe „lista albă” a houthi. Cel mai probabil, asta se datorează poziției sale emfatic neutre față de conflictul arabo-israelian.
Hamas
Participanții-cheie la acest conflict, de partea palestiniană, inclusiv cei care sunt considerați teroriști, sunt și aliați ai Rusiei. Acest parteneriat datează din epoca sovietică, atunci când Moscova le-a oferit asistență militară, economică și diplomatică aproape nelimitată inamicilor din Orientul Mijlociu ai Israelului. Statul evreu era perceput de funcționarii sovietici ca o platformă pregătită pentru expansiunea occidentală în țările arabe și, prin urmare, a fost considerat ostil.
URSS a furnizat mii de tancuri, avioane și tunuri Siriei și Egiptului, principalii rivali ai Israelului în regiune. În același timp, le-a fost acordat asistență și palestinienilor, care nu aveau propria lor armată, dar aveau grupuri militante clandestine. Din URSS, au primit arme de calibru mic, explozibili și materiale de propagandă. Uniunea Sovietică a oferit, de asemenea, instruire pentru militanți. Din 1967, Moscova nu a recunoscut oficial Israelul, iar legăturile diplomatice dintre țări nu au fost menținute. Au fost reluate abia în 1991, după prăbușirea Uniunii. Cu toate acestea, încălzirea relațiilor cu Israelul nu a dus la o răcire a relațiilor cu oponenții săi palestinieni. Principalul oponent, Hamas, nu a dispărut din rândurile prietenilor Moscovei nici măcar atunci când a devenit cunoscut faptul că gruparea sprijinise clandestinitatea anti-rusă din Caucazul de Nord, iar liderii săi le ceruseră musulmanilor ruși să pornească la jihad împotriva conducerii țării.
Așa cum este cazul tuturor grupurilor de mai sus, Rusia nu a recunoscut și nu recunoaște Hamas drept terorist, deși până de curând a condamnat atacurile teroriste comise de organizație. De la mijlocul anilor 2000, delegațiile Hamas au călătorit în mod regulat la Moscova, iar Dmitri Medvedev, când era președinte, chiar s-a întâlnit personal, la Damasc, cu șeful Biroului Politic, Khaled Mashal.
Potrivit serviciilor de informații ucrainene, rușii au furnizat Hamas arme care au fost folosite pentru a ataca Israelul în octombrie 2023, inclusiv arme occidentale obținute ca trofee pe frontul ucrainean. În plus, reprezentanții grupului au susținut că, cu permisiunea Moscovei, în Gaza a fost stabilită producția de puști de asalt Kalașnikov și de cartușe pentru acestea.
Desigur, rușii blochează rezoluțiile anti-Hamas în Consiliul de Securitate al ONU și, în general, acționează ca avocați ai grupării teroriste, pe arena internațională.
Pentru Rusia, literalmente obsedată de anti-americanism, Hamas, care urăște Occidentul și democrația, este un aliat natural. La fel ca la mijlocul secolului al XX-lea, Moscova este acum gata să îl sprijine pe fiecare inamic al Statelor Unite, indiferent cât de crud este acest inamic și cât de toxică poate fi cooperarea cu el.
Poate că conducerea rusă ar dori să-și sporească influența asupra grupului și să-l pună în slujba intereselor sale. Pentru a folosi, de exemplu, escaladările inițiate de Kremlin în Orientul Mijlociu, menite să distragă atenția lumii de la crimele sale din Ucraina. Dar Hamas cu siguranță nu este tocmai o marionetă a Moscovei. Acest lucru este confirmat, de exemplu, de eșecul tuturor tentativelor Moscovei de a reconcilia Hamas cu alte facțiuni palestiniene. Ultima astfel de încercare a fost făcută la sfârșitul lunii februarie a acestui an și s-a încheiat fără niciun rezultat. Principalul adversar politic al Hamas, organizația Fatah, nu a reușit să ajungă la un acord cu concurenții săi privind reconcilierea.
Ministerul rus de Externe
Conflictul deschis dintre Fatah și Hamas a început în 2007 odată cu preluarea puterii de către Hamas în Fâșia Gaza, iar de atunci cele două organizații se află într-o stare de război rece. Apropo, Moscova are relații calde și cu Fatah, care este inima coaliției guvernamentale care conduce Palestina, cu o istorie destul de lungă. Actualul președinte al organizației, președintele palestinian Mahmoud Abbas, și-a susținut teza de doctorat la Moscova încă din anii 1980, pe tema „Legătura secretă dintre nazism și sionism”, al cărei conținut este în continure ținut secret.
Talibanii
La momentul retragerii trupelor sovietice din Afganistan, în 1989, grupul taliban nu exista încă. La acea vreme, creatorii și ideologii săi se aflau, în cea mai mare parte, în Pakistanul vecin, unde studiau în școli islamice (cuvântul „taliban” însuși înseamnă „studenți”). Adică ei, spre deosebire de mujahedinii care au luptat împotriva sovieticilor, nu au și nu au avut niciodată prejudecăți împotriva Moscovei. Mai mult, Moscova a fost, în general, cea care le-a oferit talibanilor posibilitatea de a veni la putere, dar, desigur, fără să-și dea seama de asta.
În cele din urmă, invazia sovietică a fost cea care a dus la prăbușirea fragilei păci afgane și la apariția multor grupuri armate care nu au putut să depună armele nici după ce URSS le-a părăsit țara. În anii 1990, aceste grupuri s-au luptat între ele pentru influență și nu au putut să se opună numeroșilor și bine motivaților „studenți” care, în câțiva ani, au distrus sau împrăștiat toate grupările de mujahidini, una după alta.
Până în 2001, talibanii controlau aproape întregul teritoriu al Afganistanului; guvernul lor a căzut abia după invazia americană. Căderea regimului taliban nu a provocat emoții puternice la Moscova. Vreme de mulți ani, Rusia nu acordase prea multă atenție Afganistanului – o țară îndepărtată care nu are aproape nicio influență asupra proceselor mondiale; în plus, mai era războiul pierdut atât de rușinos. Acesta este, probabil, motivul pentru care Rusia, urmând lumea civilizată, îi recunoște în continuare pe talibani drept teroriști. Dar acest lucru nu a împiedicat deloc Moscova să poarte discuții cu ei.
Negocierile au fost însă mai mult demonstrative decât reale. După 2014, așadar după capturarea Crimeei și debutul ocupației hibride a Donbasului, Rusia a încercat în toate modurile posibile să demonstreze lumii că rămâne un partener de încredere și indispensabil: așa că, spunea ea, era gata să se alăture coaliției anti-ISIS și să acționeze ca mediator în negocierile privind reglementarea afgană, dacă lumea nu va acorda atenție la ceea ce fac rușii în țara vecină.
Acest lucru a continuat până la retragerea trupelor coaliției occidentale din Afganistan, în 2021, și ulterioara preluare-fulger a țării de către aceiași talibani. Pentru ruși, această înfrângere a proiectului occidental al unui Afganistan democratic a fost un adevărat cadou. În primul rând, s-au gândit că Statele Unite nu vor mai juca rolul de polițist global, ajutându-și aliații aflați departe de propriile granițe, ceea ce a împins în cele din urmă Federația Rusă la o invadare pe scară largă a Ucrainei.
Ei bine, în al doilea rând, în timpul prezenței americane în Afganistan, devenise clar că țara este literalmente plină de minerale valoroase care așteaptă doar pe cineva care să le extragă, proceseze și expedia pe piețele mondiale. Talibanii stau literalmente pe un teren în care sunt îngropați un trilion de dolari, dar nu au nici tehnologia, nici experiența, nici conexiunile pentru a converti în bani cash acest trilion sub formă de minereu. Rușii chiar doresc să obțină de la talibani concesiuni pentru a dezvolta resursele minerale afgane. Și nu sunt singurii.
Vecinele China și India stau cu ochii în rezervele minerale de acolo. Și toți încearcă cu disperare să-i atragă pe talibani pentru a obține cele mai promițătoare contracte. Delegațiile guvernamentale călătoresc una după alta la Kabul, talibanii sunt invitați la conferințe și întâlniri interguvernamentale, ambasade închise după căderea puterii democratice s-au redeschis redeschis. Și toată această agitație ascunde faptul că talibanii au fost și rămân o organizație teroristă ce recurge la execuții extrajudiciare, execuții de prizonieri și persecuții pe motive religioase și de gen.
ISIS – prietenia a eșuat
Principalii oponenți, din Afganistan, ai talibanilor sunt nemulțumiți de ei nu pentru că talibanii sunt excesiv de cruzi și de obscurantişti. Acești oponenți consideră că regimul de conducere, dimpotrivă, nu este suficient de crud. Este vorba de„Vilayat Khorasan” sau ISIS-Khorasan. Khorasan este o regiune istorică uriașă din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, care include părți din teritoriile moderne ale Iranului, Pakistanului, Tadjikistanului, Afganistanului și Turkmenistanului. ISIS-Khorasan a apărut acum câțiva ani, când grupurile jihadiste care operează în unele dintre aceste țări au jurat credință autoproclamatului calif ISIS, al-Baghdadi.
Khorasaniții și-au stabilit obiectivul de a construi un stat islamic în Afganistan, bazat pe o înțelegere strictă a legii Sharia. Iar talibanii nu sunt aliații lor în asta, ci dușmanii lor. Chiar dacă mulți dintre militanții ISIS-Khorasan au fost ei înșiși cândva talibani, cu timpul s-au îndepărtat de foștii camarazi.
Problema ține, în mare parte, de cooperarea talibanilor cu guvernele străine și disponibilitatea guvernului pe care l-au format de a căuta recunoașterea internațională (guvernul taliban nu a fost încă recunoscut de niciun stat din lume). În sistemul de valori al ISIS, nu este deloc nevoie de recunoașterea internațională a califatului. Ei consideră că doar statul lor islamic este legitim și are dreptul de a exista. Toate celelalte țări ar trebui, în cele din urmă, să fie subordonate califatului, autoritățile lor eliminate și legile și constituțiile lor înlocuite cu Sharia.
Talibanii nu caută doar recunoașterea celor care, potrivit ISIS, nu ar trebui să existe, ci și cooperează activ cu aceștia. Ceea de face ca această cooperare și opțiune a talibanilor pentru parteneri internaționali să fie complet inacceptabile pentru ISIS. De subliniat faptul că China este atee, iar India are ca religie principală hinduismul, care în ochii jihadiștilor arată ca un politeism strict interzis. În fine, Rusia ucide musulmani (inclusiv membri ISIS) în Caucazul de Nord și în Siria, prin urmare ocupă unul dintre primele locuri pe lista dușmanilor ISIS.
Spre deosebire de organizațiile teroriste cu care cooperează Rusia, ISIS este o organizație motivată exclusiv ideologic. Este departe de jocurile politice ale Hezbollah, care nu numai că acumulează rachete pentru a distruge Israelul, dar își plantează și deputați în parlamentul libanez și numește miniștri în guvern. Este departe de oportunismul Hamas – suniți aparent radicali care, fără nicio ezitare, iau bani și arme de la necredincioșii ruși și de la ereticii iranieni șiiți. Și este departe de prudența talibanilor care, pentru bani, sunt gata să coopereze chiar și cu politeiștii.
Ideologia Rusiei moderne și a tuturor grupurilor enumerate mai sus se bazează pe ură. Unii au ură față de ucraineni, alții față de Israel, alții față de toți necredincioșii. Dar numai ISIS urmează calea urii pure, fără a fi distras de nimic. >>
Atacul terorist din Moscova pune un reflector uriaș asupra impasului islamic al Rusiei
