Hondurasul şi-a inaugurat ambasada în China, după ce a rupt relaţiile cu Taiwanul

Hondurasul şi-a inaugurat duminică ambasada în China, după ce în cursul acestui an a rupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul, transmite Reuters, preluând media de stat de la Beijing.

Ambasada din capitala chineză a fost inaugurată în prezenţa miniştrilor de externe ai celor două ţări şi a preşedintei Hondurasului, Xiomara Castro (foto stânga), notează Agerpres.

Aceasta se află în China pentru o vizită de stat de şase zile, pe parcursul căreia se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, a mai relatat CCTV.

Potrivit EFE, Xiomara Castro şi-a început vizita în China în oraşul Shanghai, unde sâmbătă a solicitat oficial ca ţara sa să se alăture New Development Bank (NBD) – o entitate financiară a BRICS -, în timpul întâlnirii cu preşedinta NBD, fosta preşedintă braziliană Dilma Rousseff.

Hondurasul şi China au anunţat pe 26 martie stabilirea relaţiilor diplomatice, la câteva ore după ce ţara din America Centrală a oficializat ruperea celor pe care le avea cu Taiwanul din 1941.

Taiwanul mai are acum relaţii diplomatice cu doar 13 ţări, cele mai multe fiind state sărace şi în curs de dezvoltare din America Centrală, Caraibe şi Pacific.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here