Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac a primit primii vizitatori din acest sezon

Hotelul de gheaţă din Munţii Făgăraş, construit din blocuri scoase din lacul Bâlea, a primit primii vizitatori din acest sezon. Este vorba despre turişti din Israel, Marea Britanie, dar şi din alte părţi ale lumii. Anul acesta, preţurile sunt cuprinse între 100 şi 150 de euro pentru o cameră dublă pe noapte, iar pentru Crăciun şi Revelion nu mai sunt locuri disponibile, informează News.ro.

Primii turişti s-au cazat deja în hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, deschis în 20 decembrie, iar pentru seara de Crăciun întreg hotelul este ocupat.
Preţurile pentru  o cameră dublă variază între 100 şi 150 de euro pe noapte, iar în perioada dintre Crăciun şi Revelion preţul unei camere duble este de 125 de euro pe noapte. În serile de 28 decembrie, 31 decembrie şi 1 ianuarie tot hotelul este ocupat.
Temperatura camerelor din hotelul de gheaţă oscilează între 0 şi – 2 grade Celsius. Camera are o masă de gheaţă pentru bagaje şi o veioză cu întrerupător şi un pat pentru 2 persoane. Camerele folosesc ca uşă două perdele care se pot închide şi care delimitează spaţiul restaurantului de cameră. Nu conţin prize.
Unitatea de cazare extrem de căutată în special de către turiştii străini are amenajat şi un restaurant care anul acesta a primit nominalizarea de participare la Restaurant and Bar Awards 2023, organizat de publicaţia britanică de lifestyle LUXlife, după cum au anunţat oficialii hotelului pe reţelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here