Hunter Biden depune plângere împotriva celui care a răspândit fotografiile compromițătoare din laptopul său

Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden (foto dreapta), a depus plângere vineri împotriva proprietarului magazinului de reparaţii de computere care a diseminat fotografii ale reclamantului, făcute în timp ce acesta întreţinea raporturi sexuale sau consuma droguri, transmite AFP, citată de Agerpres.

Vizat de mai mulţi ani de atacuri ale republicanilor, Hunter Biden trece pentru prima dată la ofensivă, în momentul în care legislatori ai opoziţiei examinează cu minuţiozitate afacerile sale în China şi în Ucraina.

Dreapta îl acuză că a profitat de numele de Biden şi de carnetul de adrese al tatălui său, pe când acesta era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017), pentru a obţine contracte dubioase în cele două ţări.

Cu foarte puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020, cotidianul conservator New York Post a publicat e-mailuri recuperate de pe un laptop care ar fi dovedit că Hunter Biden l-a amestecat pe tatăl său în afacerile sale.

În timpul unui duel electoral televizat, Donald Trump l-a interpelat pe Joe Biden cu privire la acest ‘laptop din iad’. Democratul a replicat atunci că ‘nu a câştigat niciodată un cent din nicio sursă străină’.

Tabăra Biden a ales să păstreze tăcerea în faţa divulgării a mii de documente provenite din acest laptop, dintre care unele au aruncat o lumină crudă asupra escapadelor lui Hunter, care a suferit mult timp de dependenţă de droguri.

După ce republicanii au luat din nou controlul în Camera Reprezentanţilor în ianuarie, şi-au înmulţit atacurile, recurgând la puterile lor de anchetă parlamentară.

Chiar joi, ei au examinat public documente bancare ce ar dovedi că şi alţi membri ai familiei Biden, printre care fratele preşedintelui, au profitat de pe urma afacerilor lui Hunter în China.

În faţa acestui tir intens, fiul preşedintelui american şi-a constituit acum câteva săptămâni o echipă de avocaţi.

Vineri, el a trecut la o viteză superioară, depunând plângere pentru ‘violarea vieţii private’ împotriva proprietarului atelierului de reparaţii unde şi-a lăsat laptopul, fără a mai reveni pentru a-l recupera.

Hunter Biden îl acuză pe John Paul Mac Isaac că a copiat şi distribuit mii de documente confidenţiale fără autorizaţia sa. ‘Materialul pe care l-a transmis cuprindea fotografii ale dlui (Hunter) Biden în timp ce consuma droguri, dezbrăcat, sau în relaţii adulte cu persoane adulte’, ceea ce ‘a dăunat reputaţiei sale’, se arată în plângere.

Hunter Biden cere organizarea unui proces în faţa unui juriu, cu riscul unor mari dezvăluiri într-un moment în care tatăl său, care a făcut din etică una din temele preşedinţiei sale, pare pregătit să îşi anunţe candidatura pentru un nou mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here